Indiferent de anotimp, a fi hai hui prin Oltenia aduce fiecăruia dintre noi bucuria că tocmai a mai aflat povești de viață și locuri care nu-și vor încheia niciodată misiunea de a rezista în timp.

În județul Mehedinți, în comuna Isverna, lăsându-te purtat de șerpuiala drumului, uneori blândă, alteori nemiloasă, timpul pare că stă în loc. De cum oprești mașina pentru acele momente de respiro, realizezi că-i poți da sufletului exact ceea ce are nevoie pentru a fi și mai bine.

Sătenii sunt primitori și dornici să-ți povestească despre ale locului. Despre cele mai frumoase plimbări prin pădurile din zonă, despre peșteri, despre muzeu sau biserici și despre „bibeloul” ținuturilor, cum tare bine a spus un localnic, moara de apă de la Seliștea.

În termeni tehnici, este vorba despre un sistem hidrotehnic al unei mori cu axul orizontal, adică este format dintr-o roată de mari dimensiuni fixată pe un ax orizontal care preia energia cinetică sub forma unui şoc hidraulic.

Veche de peste 300 de ani, moara este alimentată din pârâul Valea Verde, care adună toate apele de pe versanţii din zonă.

Forţa apei învârte o roată, iar de aici mişcarea este transmisă la angrenajul pietrelor de moară. Boabele de porumb sau grâu se așezau într-un coş şi erau strivite apoi de pietrele de moară, rezultând cea mai fină făină, după cum povestesc localnicii.

CITEȘTE ȘI: Salvamontiști de peste hotare, acțiune comună la Rânca

Oamenii locului mai spun că lângă această moară a existat mulţi ani şi o vâltoare de apă sau pivă. Aceasta era o construcţie de formă conică, realizată din buşteni, în care se rotea un curent puternic de apă, fiind utilizată pentru spălarea şi limpezirea textilelor de mari dimensiuni, ca postavurile, covoarele, cergile.

Hai hui au fost mulți în aceste zone. Și-au încărcat bateriile și au realizat că, trăind simplu, omul se îmbogățește sufletește și spiritual. Și uite așa, cu primele alte două zile libere, sau chiar una, o mai iei hai hui prin Oltenia asta…că tare dragă-i.