Elevii, cadrelele didactice și părinții au întâmpinat primăvara, la Școala Gimnazială Decebal Craiova, cu o primă ediție a unui târg dedicat acestui anotimp. 

S-a lucrat de zor pentru organizarea acestui „Târg al Primăverii”, elevii făcând echipă bună cu părinții și cadrele didactice.

Mărțișoare, decorațiuni, buchete, felicitări, tablouri și chiar diverse bunătăți, toate acestea s-au găsit la standurile elevilor, marți.

„Scopul acestei activități a fost celebrarea venirii primăverii prin implicarea preșcolarilor, elevilor și a părinților școlii noastre, aceștia participând în procent de 80%. Este prima ediție a acestui Târg al primăverii, iar produsele realizate au fost variate: mărțișoare, aranjamente florale, felicitări, brățări, tablouri și dulciuri. Toate au fost lucrate manual de copii și părinți, vândute și cumpărate cu multă dragoste. Această activitate desfășurată în unitatea de învățământ a demonstrat necesitatea colaborării dintre școală și familie, pentru o educație de calitate”, a menționat Florin Tucă, directorul Școlii Decebal Craiova.

Fie că au lucrat în echipă, fie individual, proiectele elevilor s-au dovedit a fi un real succes.

„Pentru mine, lucrul în echipă este minunat, dar pentru acest proiect am optat să lucrez individual. A fost o oportunitate de a-mi pune în aplicare talentele practice. Mărtisoarele cu flori mi-au plăcut cel mai mult, fiind frumoase si destul de ușor de realizat”, a spus Rianna Nicola Rianna, elevă în clasa a VII-a A.

„Pentru mine, lucrul în echipa este esențial pentru cooperare și dezvoltare individuală, fiind important și pentru viitor. Am lucrat în echipă, iar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost pregătirea mărțișoarelor”, spune și Mara Budica, elevă în clasa a VII-a.

„Îmi place să lucrez în echipa, dar am ales să lucrez individual la acest proiect. Am personalizat o tăbliță de lemn, cu diferite decorațiuni de 1 Martie și am scris pe aceasta ,,O primăvară frumoasă!”, povestește Eduard Cimpoeru, clasa a VII-a A.

La rândul lor, părinții li s-au alăturat copiilor, cel mai mare avantaj al acțiunii fiind, după cum aceștia spun, timpul petrecut alături de fiul sau fiica lor.

„Este o activitate foarte frumoasă, bine gândită chiar si în folosul nostru, al părinților, deoarece am fost puși în situația de a acorda o bucățică din timpul care pare a nu ne mai ajunge, lucrului în echipă cu copiii noștri care, de cele mai multe ori, sunt lipsiți de acest timp. Personal, am fost extrem de bucuroasă lucrând cu cei doi copii ai mei de 11, respectiv 7 anișori, pe lângă ei participând alte două fetițe, prietene ale lor. Astfel, pentru un moment, ne amintim si noi cum este să fii copil. Sperăm sa devină o tradiție a scolii acest eveniment dedicat zilelor de 1, respectiv 8 martie”, a spus Ileana Geaburu.

Suma de bani obținută din vânzarea produselor va fi direcționată amenajării sau dotării spațiului educațional.