Ramona Schenker, psiholog în cadrul Centrului de Oncologie Sfântul Nectarie din Craiova, a vorbit, joi, la conferința organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, cu ocazia implentării proiectului pilot „Îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu afecţiuni oncologice”, despre importanța consilierii psihologice, a psihoterapiei individuale și psihoterapiei de grup, în cazul persoanelor diagnosticate cu cancer.  

Aceste programe vor fi puse la dispoziția tuturor pacienților care vor veni să urmeze tratamentele oncologice în cadrul Institutelor de Oncologie (IOB, IRO, IOCN), fiind vorba despre servicii complementare tratamentelor alopate.

Una dintre direcțiile vizate de acest proiect este consilierea psihologică. Acest serviciu va fi asigurat de către un psiholog clinician specializat în psiho-oncologie, vizați fiind atât pacienții, cât și aparținătorii.

Ramona Schenker a vorbit despre toate aceste lucruri pentru că la Craiova, în cadrul Centrului de Oncologie Sfântul Nectarie, pacienții beneficiază deja de o bună perioadă de timp de un foarte bun suport moral.

„Din punct de vedere psihologic, social și spiritual, intervenția se va realiza prin consiliere psihologică, psihoterapie individuală și psihoterapie de grup. Aceste servicii vor fi oferite de către un psiholog clinician specializat în psiho-oncologie tuturor pacienților aflați în tratament în cadrul institutelor, dar și aparținătorilor acestora”, spune psihologul din cadrul Centrului de Oncologie Sfântul Nectarie din Craiova.

Pacienții vor fi învățați, participând la aceste acțiuni, cum să gestioneze noua situație în care se găsesc, știind cu toții că primirea unui astfel de diagnostic nu este tocmai ușor de stăpânit.

„Prin aceste servicii, se urmărește creșterea complianței la tratament a pacienților oncologici, creșterea stimei de sine și acceptarea diagnosticului, dar mai ales al tratamentului atât de către pacient, cât și de către membrii familiei acestuia. Pacienții vor fi învățați de către specialiștii psihologi, prin intermediul tehnicilor speciale, cum să își gestioneze stările de depresie și anxietate, stările de panică, stările de furie, stările de oboseală psihică și mai ales insomniile”, completează Ramona Schenker.

Un rol foarte important îl joacă și atelierele care se vor organiza pentru pacienții oncologici.  

CITEȘTE ȘI: Acces rapid la investigatii de monitorizare. Pacienții au nevoie de un bilet de trimitere special

„În cadrul grupurilor de suport sau a ședințelor face-to-face, pacienții vor descoperi că Există Viață după Cancer. Vor putea participa la ateliere de relaxare unde vor veni ca invitați artiști, de exemplu, sau la Atelierul „Puterea Exemplului” unde vor fi invitați pacienți din alte centre din țară”, a mai spus psihologul din Craiova.

Totodată, în cadrul acestui proiect se vor achiziționa sistemele de tip cooling-scalp care se vor pune la dispoziția pacienților, în special a pacientelor în timpul tratamentelor chimioterapeutice, prevenind astfel căderea părului.

Tot în cadrul acestor servicii se vor pune la dispoziția pacientelor servicii gratuite de cosmetică/coafor.

Prin intermediul acestei etape din proiect se dorește elaborarea unor ghiduri de bune practici cu privire la sănătatea emoțională a pacientului oncologic, se vor elabora tehnici cu privire la metodele de comunicare a pacientului cu echipa medicală, cu membrii familiei, tehnici si exerciții special concepute cu privire la gestionarea emoțiilor.  

Proiectul este implementat de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, în colaborare cu cele trei institute de oncologie din ţară: Institutul Oncologic Bucureşti, Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi de Institutul Oncologic Cluj-Napoca.

Principalele direcţii ale proiectului sunt Nutriţia Oncologică, Consilierea Psihologică şi Managementul terapiei limfedemului.