Stațiunea Băile Olănești, situată în județul Vâlcea, la 20 km distanță de Râmnicu Vâlcea, reprezintă destinația potrivită pentru relaxare, indiferent de vârstă sau de cât de mare sau de restrânsă ne este gașca de prieteni.
Pe lângă proprietățile sale balneo-climaterice renumite, stațiunea oferă posibilitatea vizitării unor obiective turistice deosebite, dar și varianta drumețiilor în satele din apropiere.
Unul dintre loc de relaxare este Parcul Central din Băile Olănești. Locația are loc de joacă pentru copii, un spațiu pentru jucătorii de șah, loc cu aparate de fitness, mese de ping-pong, leagăne, tobogane, bănci, Wi-Fi gratuit, un ceas decorativ din plante și o fântâna cântătoare cu lumini.
De asemenea, Aleea Izvoarelor devine locul ce ne poartă prin stațiune, având tot timpul râul lângă noi.
Referitor la apele minerale din Olănești, acestea sunt comparabile cu apele de la Vichy, Ems sau Bourboule și sunt menţionate prima dată în 1760, fiind numite ape tămăduitoare.
Tratamentul balnear din stațiune cuprinde principalele obiective ale terapeuticii moderne: profilactic, curativ și recuperațional și se împarte în crenoterapie (tratament cu ape minerale) și tratament auxiliar (hidroterapie, electroterapie, fototerapie, aeroterapie).
În stațiune se găsesc numeroase surse hidrominerale, atât ca izvoare naturale, cât și ca rezultat al unor lucrări de foraje miniere.
Acestea sunt sunt grupate în mai multe categorii după compoziția chimică și acțiunea lor asupra organismului: 14 izvoare iodurate, 6 izvoare sulfurate și clorurat sodice, 4 izvoare cu ape diuretice, 1 izvor bicarbonat, cu emanații abundente de gaze, 2 izvoare purgative, 2 izvoare feruginoase și 2 izvoare având compoziție mixtă.
Satele satelit ale stațiuni, printre acestea numărându-se Pietrișu și Comanca, sunt adevărate povești rurale. Ambele oferă liniște, departe de agitația din stațiune, la 700 metri altitudine, pe Cheile Folea. Totul, pe un drum ce serpuiește printre dealuri și munți.
CITEȘTE ȘI: Locuri de poveste din Mehedinți | Moară de apă veche de peste 300 de ani
În cele două sate se poate ajunge și cu mașina, însă doar mergând pe jos turiștii se pot bucura de un peisaj minunat și de sălbăticia munților.
În satul Pietrișu, situat la 3 km de centrul stațiunii, găsim case vechi, tradiționale, transforme în mici refugii autentice, unde cu siguranță ne putem bucura de viața simplă din mediul rural.
Revenind în stațiune, în centrul acesteia găsim Biserica lui „Horea” din Albac, biserica din lemn, care datează din anul 1752.
Biserica este unul dintre cele mai frumoase exemple de construcții în lemn din Transilvania și se remarcă prin măiestria artistică a execuției, cât și prin valoarea istorică deosebită.
Tot în centrul stațiunii găsim Lacul cu nuferi, un important obiectiv turistic pe care nu ar trebui să-l ratăm. Zona este vie, iar verdele se îmbină perfect cu celelalte culori florale. Aici pot fi admirați nuferi de culoare albă și galbenă, care, în condiții normale, înfloresc în luna mai și rezistă până în septembrie sau octombrie.
Un alt obiectiv este Schitul Bradu. Situat în satul Gurguiata, la aproximativ 5 km de satul Tisa, schitul are o istorie tulburătoare, asemănătoare cu povestea păsării Pheonix. Până în 1999 a fost schit de călugări, iar după acest an s-a stabilit aici o comunitate de 10 maici. Biserica schitului este zidită în formă de corabie și păstrează hramul “Sf. Ioan Botezatorul”. Dacă vremea este frumoasă, se poate ajunge cu mașina la acest schit, altfel îl vizităm doar urcând la pas coasta muntelui, prin pădure.
Alte două schituri sunt Schitul Pahomie (situat în comuna Bărbătești, la aproximativ 30 km de Râmnicu Vâlcea, este unul dintre cele mai izolate schituri sihăstrești din țara nostră) și Schitul Pătrunsa (locaș monahal ortodox de o frumusețe aparte, așezat pe o poiană la adăpostul muntelui, sub Curmătura Builei. Aceasta este o mănăstire de călugări, izolați în munte pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, asemenea monahilor de la Muntele Athos).
La o distianță de 5 kilometri de stațiunea Băile Olănești, găsim o rezervație mai puțin cunoscută, Rezervația Lacul Frumos din Mosoroasa. Lacul se află la o altitudine de 700 de metri și aici trăiește o plantă carnivoră din genul Drosera, cunoscută sub numele de Roua Cerului.
De asemenea, Piatra Scrisă este un punct de belvedere care ne oferă posibilitatea de a admira un peisaj superb asupra stațiunii Băile Olănești. Ajungem aici trecând pe lângă Biserica lui Horea, pe drumul care urcă abrupt spre pădure. Traseul este unul scurt, de circa un kilometru, care se parcurge în aproximativ 20 de minute.