Cea de-a XII-a ediție a târgului de nunți „Wedding Fever” se va desfăşura, în perioada 10-12 martie, la Sala Polivalentă din Craiova.
Evenimentul va reuni zeci de furnizori de servicii şi produse necesare organizării de evenimente.
Potrivit organizatorilor, expozanţii provin din domenii complementare, precum: florării, producători sau distribuitori de invitaţii, mărturii şi accesorii de nuntă, restaurante profilate pe nunţi, laboratoare foto, servicii video, echipamente profesionale de sunet şi lumini, formaţii de muzică şi MC, saloane de înfrumuseţare, creatori sau distribuitori rochii de mireasă şi rochii pentru evenimente speciale, costume de ceremonie, agenţii de turism, cât şi agenţii full-service de organizare de evenimente.
CITEȘTE ȘI: Atelier de creatie la Centrul de socializare din Rovinari
Totodată, evenimentul se adreseaza deopotriva viitorilor parinti si furnizorilor de servicii pentru botez.
„Expoziția va include evenimente interactive şi creative, precum: show-uri demonstrative de beauty, mini- spectacole de dans, micro-recital de muzică clasică, muzică live, spectacole de sunet şi lumini. Evenimentele proiectate sunt menite să-i inspire şi să îi sprijine pe viitorii miri în luarea deciziilor potrivite pentru nunta lor, în acord cu aşteptările şi personalitatea acestora”, arată organizatorii.
Evenimentul este organizat de Agentia de Turism Valdir Tour.