Motto-ul de azi: „Fii atent la gândurile tale, pentru că ele vor fi cuvinte

                        Fii atent la cuvintele tale, pentru că ele vor fi fapte

                        Fii atent la faptele tale, pentru că ele vor deveni obiceiuri

                        Fiiatent la obiceiurile tale, pentru că ele vor deveni caracterul tău

                        Fii atent la caracterul tău, pentru că el va deveni destinul tău!” Talmud

Mă gândeam să vă vorbesc astăzi despre puterea cuvintelor și despre cum putem să ne schimbăm viața prin intenție, emoție, voință și gânduri. Și toate acestea să fie personale, nealterate de părerile străine și neintersectate cu intenții, emoții, voințe și gânduri ale celor din jur. Acestea conduc spre autenticitate și unicitate – atribute esențiale nu numai unui artist veritabil, ci și unui Om Curajos și Real, începe Oana Constantinescu, fila din jurnalul de astăzi.

A doua filă a Jurnalului de Arte este dedicată  Anei Elissa Ionică, elevă în clasa a XII-a B, la Liceul de Arte „Marin Sorecu” din Craiova.

Ana mi-a mărturisit că „încă din clasele primare am fost atrasă de tot ceea ce înseamnă latura artistică. Încercând mai multe activități extrașcolare, am ajuns la clubul de pictură de la Palatul Copiilor unde mai târziu mi-a fost descoperit talentul artistic în cadrul unor concursuri județene. Decizia a fost să optez pentru cursurile de desen de la Liceul de Arte <<Marin Sorescu>>. De-a lungul celor 8 ani de studiu mi-am aprofundat tehnica și cunoștințele îndrumată de profesorii de la clasă”.

În prezent, Ana este elevă a liceului, la clasa profesorului Lucian Irimescu. Este pasionată de desenul grafic digital, conceptul de caractere și benzi desenate.

„Totodată, am fost autodidactă, încercând să mă autodepășesc continuu. Sunt pasionată în special de desenul grafic digital, conceptul de caractere și benzi desenate. Printre alte pasiuni se numără sculptura, grafica și pictura”, continuă adolescenta.  

De asemenea, Ana se declară inspirată și de arhitectură și dorește să urmeze, în viitor, cursurile la Universitatea de Arhitectură din București, fapt pentru care anul acesta se pregătește intens.

„Prin intermediul profilului școlar, tânăra a participat la numeroase concursuri naționale și județene, printre care menționăm:

-„Concurs Național De Desen și Pictură ILIE MARINEANU”, Premiul II

-„Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”, Mențiune cu expoziție de lucrări la București

-„Concurs Național de Arte Plastice”, Premiul I

-„Noel dans le monde francophone”, Premiul I

– „Concursul național de grafică cu participare internațională: Fantasticul din mine și dinafara mea”, Premiul II

La „Odiseea Artistului”, o Diplomă de participare.

A mai participat și la voluntariate cu tematica specifică în domeniul artelor, în cadrul programului „Erasmus” și la proiecte organizate de liceul nostru.

Are două calificări la olimpiadă: Olimpiada Națională de Arhitectură 2022 unde s-a clasat pe locul 8 și calificarea la Olimpiada Națională de Arhitectură din acest an, 2023, ce urmează să aibă loc în luna Aprilie.

Ana îmi spunea că <<Nu intenționez să mă opresc aici, îmi doresc să încerc lucruri noi în acest domeniu și sper ca rezultatele mele să fie recunoscute>>”, menționează Oana Constantinescu, profesor de pian în cadrul Liceului de Arte „Marin Sorescu” Craiova și inițiatorul proiectului Oltenia Live, Jurnal de Arte.

Din materialul video și lucrările pe care Ana ni le-a trimis spre publicare, puteți aprecia câtă muncă și efort sunt absolut implicate în devenirea fiecărui elev dedicat și iubitor al Artelor.

Discutând cu Ana despre personalități ale Istoriei Artelor sau din contemporaneitate care au inspirat-o în creațiile sale, eleva s-a oprit la Antoni Gaudi, spune Oana.

„Deși mare parte din evoluția mea artistică a fost motivată de propriile idei și aspirații de a intra în domeniul arhitecturii și al artei conceptuale, au existat câțiva artiști pe care i-am remarcat cu admirație. Una dintre cele mai mari inspirații ale mele a fost Antoni Gaudí, un arhitect catalan faimos atât pentru silul său de proiectare unic cât și pentu excelențele sale în arhitectură, realizând lucrări ireplicabile. Ceea ce m-a fascinat în lucrările lui a fost plasticitatea si îndrăzneala formelor încorporate în clădirile sale, realizând proiecte care prezintă un detaliu unic prin culori si structură, ce mulți alți arhitecți nu ar îndrăzni să folosească. Pentru mine această personalitate va reprezenta mereu o inspirație deoarece reușește să iasă din tiparul obișnuitului, realizând ceva uluitor, complet nou, original, ireplicabil”, povestește Ana.

„Despre Antoni Gaudi (25 iunie 1852 – 10 iunie 1926) vreau să vă fac cunoscut – ca o pastilă de Istoria Artelor – faptul că tenacitatea, caracterul puternic și dificil reprezintă trăsături ale locuitorilor regiunii natale, taragoneze, calități care i-au dat perseverență în proiectele atât de controversate, care nu erau susținute întrutotul de criticii de artă contemporani sau clienții care nu vedeau cu ochi buni originalitatea artistului. Mentalitatea sa religioasă dobândită pe parcursul vieții, s-a concretizat prin realizarea renumitei Catedrale a Sfintei Familii – Sagrada Familia finanțată din fonduri publice, proiect la care a lucrat până la moartea sa survenită în urma unui accident de tramvai.

În final doresc să revin cu știrea despre rezultatele lotului olimpic al Liceului de Arte <<Marin Sorescu>> la Etapa Zonala a Olimpiadei Nationale de Muzică – clasele III-VIII – Drobeta Turnu-Severin – 17 Martie 2023 și să fac cunoscută munca depusă de elevii liceului și profesorii îndrumători, care s-a concretizat astfel:

La pian – Roșu Ioana – cls a VIII-a– Premiul I

            Mihai Elena – cls a VI-a  – Premiul III

            Boldișor Cristian – cls a VI-a– Mențiune

La vioară – Șerban Ariana – cls a IV-a  – Premiul II

               Diaconu Kevin – cls a IV-a– Premiul II

               Mihai Darius Ionuț – cls a VI-a  – Premiul III

              Ploae Dragoș – cls a VI-a– Premiul III

La chitară – Șoavă Darius – cls a IV-a– Premiul II

                Rațiu Filip – cls a VI-a– Premiul III

La contrabas – Dumitru Yanis – cls a VI-a– Premiul I

La flaut – Panduru Raisa – cls a VIII-a– Premiul III.

Constatare personală asupra Jurnalului meu de Arte – Din punct de vedere temporal Muzica este Prezent, Arta plastică este Trecut. Cine și Ce supraviețuiește TIMPULUI este o bijuterie, adevărata Operă de artă! Copiii de aici, din școala nostră, fac Viitorul și trebuie să îi iubim, să avem grijă de ei și să le mulțumim”, conchide Oana Constantinescu.