Începând de astăzi, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Rutier, au fost distribuite două autoturisme marca BMW, care vor asigura îmbunătățirea siguranței rutiere pe drumurile din județul Vâlcea.

Prin achiziționarea acestor autospeciale s-a urmărit sporirea capacității Poliției Rutiere de a răspunde cerințelor sociale actuale, respectiv o reacție promptă, sigură și eficientă, în concordanță cu intenția de creștere a capabiltății tehnice a poliției de depistare, urmărire, interceptare și de oprire pentru control a autovehiculeleor și a ocupanților acestora.

„Având în vedere rețeaua rutieră destul de întinsă a județului nostru, apreciem că aceste autospeciale vor aduce în mod cert un plus de valoare oferit de polițiștii Serviciului Rutier atât vâlcenilor, cât și celor ce ne tranzitează.

Cele două autospeciale noi în dotarea Serviciului Rutier Vâlcea, împreuna cu cele două motociclete BMW existente în dotare, vor fi utilizate de către polițiștii rutieri pentru acțiuni/activități specifice, dar și în alte misiuni în colaborare cu celalalte structuri MAI”, spun reprezentanții IPJ Vâlcea.