Stabilirea unui concediu pe care ni-l dorim a fi reușit, planificarea din timp a acestuia și dorința de a ne acorda șanse cât mai mari ca nimic să nu ne strice vacanța, acestea reprezintă trei dintre motivele de bază care să ne determine să apelăm la o agenție de turism. Oana Nouraș, agent de turism și reprezentant al agenției Noa Travel din Craiova, consideră că în toată această etapă de stabilire a unei vacanțe reușite, esențială este comunicarea deschisă și transparentă cu fiecare client. Doar așa, spune Oana, omul se reîntoarce la tine, iar tu, consultantul, ești foarte mulțumit de rezultatul muncii tale. 

Reporter: Oana, cum reușești să rămâi tot timpul cu zâmbetul pe buze, în acest domeniu al tău, unde nu totul este foarte simplu, și să fidelizezi clienții?

Oana Nouraș, reprezentant Noa Travel Craiova: Atâta timp cât îți place acest domeniu, nu este greu. Este important să îi oferi omului toate detaliile. Să știe de la bun început pentru ce vacanță optează. El poate vine cu o idee, tu îl poți redirecționa, în cazul în care anumite elemente indică faptul că alegerea sa nu este tocmai bună. Prin comunicare, prin sinceritate, am reușit să îmi fidelizez clienții.

Rep.: Ce este cel mai dificil?

O.N.: Concurența este dificilă, dar constructivă, evident. Clientul final este, de asemenea, dificil de convins. Omul merge, verifică, testează, piața la noi chiar nu este săracă…și abia când se reîntoarce în agenție pentru a cumpăra pachetul turistic, atunci ai o reușită.

Rep.: Cum este situația, anul acesta? Cei care au ales agenția ta, ce destinații preferă?

O.N.: Lucrurile și-au revenit din vara anului trecut. Din Craiova, merge foarte bine, ca și anul trecut, charterul de Antalya, merge Tunisia, Creta(Grecia), Rhodos(Grecia). Individual, rămâne Bulgaria, mai bine decât litoralul românesc. Cei care au solicitat stațiuni din Bulgaria sunt familii cu copii, sunt grupuri de tineri.

Rep.: Și intern? Știm că mulți care au acele vouchere aleg internul pentru că au un avantaj. La munte mai merg doljenii?

O.N.: Cei care au aceste tichete de vacanță, da, mai optează pentru stațiunile din țară. Ei au un avantaj financiar. Mai aleg și stațiunile montane. Se cere Sinaia, acolo unde sunt hoteluri care au piscină, Poiana Brașov, deși este scumpă, este căutată pentru serviciile bune. Da, se merge și la munte.     

Rep.: Tarifele cum sunt, comparativ cu anul trecut?

O.N.: Până în decembrie 2022, erau similare. Cine și-a făcut rezervări până atunci a prins tarif mai bun, comparativ cu cei care și-au lăsat planificarea pentru perioada actuală. Hotelurile bune se vând din timp, se ocupă repede și, la 31 martie, ei stopează acea variantă de plată cu reducere. De când opresc posibilitatea înscrierii timpurii, rămâne doar rezervarea în sezon. Cele mai bune tarife sunt în noiembrie-decembrie, pentru vara următoare, maxim până la târgul de turism care este la sfârșit de februarie.

Rep.: Oana, știm că voi, agenții de turism, faceți acele infotripuri. Ce faci concret într-o astfel de excursie de documentare?

O.N.: Aceste excursii sunt extrem de benefice pentru noi. În primul rând, știi din start ce vinzi, pentru că tu ai luat contact cu zona respectivă, cu destinația, cu anumite hoteluri, afli ce poate face omul când ajunge acolo…și aș puncta aici excursiile opționale, ai o mai mare siguranță când oferi informații clientului. În al doilea rând, dintr-un infotrip, noi venim cu opinii și, de ce nu, cu un set de recomandări potrivite tuturor tipologiilor de turiști, plus că ne încărcăm și noi bateriile.

Rep.: Tu ai ceva programat?

O.N.: Îmi doream să ajung într-o țară arabă. O să merg în Abu Dhabi, Dubai, o să cunosc hotelurile, voi sta șapte nopți și cu siguranță mă va ajuta enorm în activitatea mea.

Rep.: Și, Oana, dacă tu mergi acum în Dubai, când te ajută acest infotrip? Anul acesta mai este timp să faci recomandări sau te bazezi pe el pentru 2024?

O.N.: Mai este timp. Se cer astfel de pachete în toamnă și iarnă, deci anul acesta voi profita de această experiență, ulterior.

Rep.: Din experiența ta, ce ar trebui să alegem dacă optăm pentru Turcia?

O.N.: Recomand hotelurile care sunt mai aproape de aeroport. Durează destul de mult transferul. În mod normal…transferul ar trebui să dureze două ore, dar în cel mai fericit caz durează trei. Cele mai ieftine hoteluri sunt în ultima stațiune, în Alanya. Tocmai din cauza distanței. De aici și acele diferențe de prețuri și, iată, importanța unei comunicări sincere cu clientul pe care un consultant în turism ar trebui să o aibă. Legat de servicii, au tot ce trebuie. Știu să facă turistul să se simtă minunat. Sunt subiectivă, dar comparând cu Grecia și Bulagria, eu aș recomanda Turcia. Vorbim de confort, de servicii diverse, facilitatea că avem zbor direct de la Craiova.

Rep.: Ce tarife sunt, anul acesta, pentru destinații din Turcia?

O.N.: O familie format din doi adulți și un copil, la un hotel all inclusive, cu tot cu zbor, plătește un tarif de 1800-2000 de euro. În Bulgaria, pachetul turistic ajunge la 1.000 de euro, all inclusive, 7 nopți, vorbind tot de o familie cu un copil, iar în Grecia prețurile sunt ceva mai măricele. În țară, eu recomand Jupiter, Neptun Olimp. Sunt hoteluri renovate, condiții bune pe plajă și tarife accesibile.

Rep.: Croazierele se mai caută, Oana?  Ce tarife mai sunt?

O.N.: Croazierele sunt o alternativă la pachetele/sejururile clasice. Se vizitează mai multe orașe, pe vasul de croazieră beneficiezi de serviciile foarte bune ale unui hotel de 5*, se adresează tuturor categoriilor de turiști: familii cu copii, tineri, seniori. Pentru croaziere există o gamă diversificată de itinerarii:  Marea Mediterană, Țările Nordice, Emiratele Arabe Unite, Marea Caraibelor, chiar și croaziere în jurul lumii. Pentru acest tip de croazieră, tariful pleacă de la 12.500 euro/ persoană în cabină interioară, iar durata unei vacanțe de acest gen este de 118 nopți. Există și croaziere mai accesibile care au tarife cuprinse între 200 și 400 euro de persoană, în funcție de itinerariul ales și de perioada solicitată.

Rep.: Concluzionând, de ce un consultant în turism și…chiar așa, ai un motto pe care te bazezi, Oana?

O.N.: Motto-ul meu(și zâmbește…)…vacanța ta este pasiunea mea! Avantajele alegerii agenției de turism sunt mai multe, dar le voi puncta pe cele esențiale: confortul căutării dintr-o diversitate de oferte și alegerea celei mai bune, adaptate solicitării fiecărui client; recomandările oferite-anumite  destinații/ hoteluri sunt verificate personal și atunci există informații reale și corecte; rezolvarea profesionistă a unor situații neprevăzute ( ex. overbooking): găsirea unei soluții rapide în a-i oferi turistului o variantă de cazare similară sau superioară față de ce a rezervat inițial, astfel încât vacanța lui să fie una reușită; garanția celui mai bun tarif și consultanța profesionistă.