S-au aprins focurile, în această dimineață, în gospodării și în cimitire, în multe sate din județul Dolj, iar bătrânele spun că cei plecați din această lume revin la casele lor…să se încălzească.
În fiecare an, de Joia Mare sau Joi Mari, focul se aprinde, în bătătură, după cum bunicile satului, la ora 4.30-5.00. Nu sunt foarte bune lemnele, pentru că nu ard repede, ci se folosesc bojii…și ei pregătiți din timp.
În jurul acestui foc se pun scăunele de jur împrejur, pentru ca cei plecați din această lume să revină și să se încălzească.
După respectarea acestei tradiții, se pleacă în cimitir unde se face un alt foc, se aprind lumânări, se tămâie și se schimbă două, trei vorbe.
Surprinzător, acest obicei pare să nu se dea pierdut. Asta pentru că nu doar bătrânele îl respectă, ci și familiile mai tinere.
După tămâiat, se merge la biserică pentru pomenirea celor morți…cu o colivă, colac și produse de post.
„Cu ăsta, chiar simțim Paștele, mamă. Cu focul ăsta. Tradițiile și rânduiala noastră sunt sfinte. Am fost la tămâiat și apoi fu slujbă. Avusei coșul cu colivă, cu toate cele de post, cum se face, de când mă știu, de Joimari. Sunt împăcată acum”, a spus una dintre bătrânele din comuna Braloștița.
Și cum ziua nu avea cum să treacă fără să se împartă pentru cei morți, acasă se duc pachete la vecini.
Așa este în multe sate din județul Dolj, în această perioadă. Cu tradiții respectate și dorința ca și noi, cei tineri, cum ne spun bunicile, să ducem totul mai departe.
În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda.
În tradiţie, Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimariţa.
Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. Acum se face ultima pomenire din Postul Mare.
Joia Mare este cunoscută, mai ales în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouăle, pentru că se spune că ouăle înroşite sau încondeiate în această zi nu se strică tot anul.