„ <<Să încerci mereu. Poate că de cele mai multe ori ai eșuat. Nu contează . Încearcă din nou. Poate că vei eșua din nou, dar o vei face mai bine>> – Samuel Beckett – Dramaturg, nuvelist și poet irlandez distins cu Premiul Nobel în anul 1969.

Azi este despre ARIPI. Aripile despre care amintea Lucian Blaga…

În Săptamâna Mare a creștinilor ortodocși vă aduc în toate gândurile pe care le am la voi, Lumină!

Astăzi, Jurnalul meu de Arte are o încărcătură de o sensibilitate maximă, aș putea spune în limbaj matematic, ”ridicat la puterea a treia” și imediat vă explic de ce: 1. pentru că trăiesc fiecare sărbătoare cu sufletul plin de cei de dragi, fie că sunt aproape, fie că sunt departe; 2. pentru că acest copil devenit adolescent a fost cel care m-a făcut să IUBESC să fiu profesor și „mama” de pian; 3. pentru că m-am bucurat nespus să aflu că Frederic Chopin, unul dintre compozitorii mei preferați și în viața lui Edward, a rămas compozitorul de suflet, despre care o să vă povestesc câte ceva în Pastila noastră de Istoria Muzicii.

Voi începe cu finalul poveștii astăzi, pentru că Edward are ca planuri de viitor după cum mi-a mărturisit, să urmeze Facultatea de Drept/Relații Internaționale. Sunt bucuroasă și CRED că orice ar alege să facă, unii copii care cunosc lumea muzicii, care studiază pianul, în special – pentru că fără să aduc supărare celorlalte instrumente, dar el este singurul care pune la treabă ambele emisfere cerebrale! – ajung să atingă performanțe în absolut orice domeniu vor profesa, condiția esențială fiind aceea de a alege singuri, responsabili și cu sufletul!”, începe Oana Constantinescu fila din jurnalul de astăzi.

Edward s-a născut în Italia, la Milano, în data de 13 noiembrie 2004.

„A început școala în anul 2011 la Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova, unde a avut prima întâlnire cu pianul, instrument care l-a fascinat. Agilitatea si nerăbdarea, care l-au făcut să descifreze cu o ușurință extraordinară partiturile din ce în ce mai încărcate de semne muzicale, au dat speranță profesorului Oana Constantinescu cum că, în acest copil, timpul va șlefui un adevărat artist instrumentist”, ne povestește bunica lui care este stâlpul și „mâna de fier în mănușa de catifea” din viața acestui elev deosebit.

Iată o scurtă trecere în revistă a performanțelor lui Edward:

În anul 2012, a participat la Concursurile „Craiova Piano” și „Orpheus” la Târgu-Jiu (unde a obținut Mențiune, după doar 7 luni de studiat pianul!).

În luna ianuarie 2013, a mers la cursurile de măiestrie artistică ale domnului Walter Krafft, iar în luna martie a aceluiași an obține Mențiune la Concursul “Craiova Piano”.

În luna martie 2014, participă la cursul de măiestrie al pianistei Mădălina Pașol și în luna mai 2014 are o participare la Concursul Internațional “Orpheus” la Târgu-Jiu și obține Mențiune la Concursul Internațional “Sigismund Toduță” de la Deva.

Obține Diploma de Excelență la Festivalul “Prietenii Muzicii / PRO PIANO-ROMANIA”, categoria individual, București, în luna mai 2015 și una la categoria de 4 mâini, la același festival. Tot în 2015 are și o participare la Concursul Național de Interpretare ”Wolfgang Amadeus Mozart”, Târgoviște, 12 – 13 iunie.

În anul 2016, participă la Festivalului Național „CRAIOVA ARTEFEST”, secțiunea Muzică Instru- mentală, 26 – 27 martie ( Premiul II ), la Concursul de Interpretare Pianistică “GRADUS AD PARNASSUM”, București, 13-15 mai, la  Concursul Internațional “ORPHEUS, Târgu- Jiu, 26-29 mai și la Festivalul “Prietenii Muzicii / PRO PIANO-ROMANIA”, 10 -12 iunie ( Diploma de Merit ).

În toți acești ani, Edward are numeroase apariții pe scena Filarmonicii de Stat Oltenia, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj – Galeriile Cromatic, la Muzeul de Artă Palatul „Jean Mihail” Craiova și în alte locuri unde a putut împărtăși ascultătorilor mici momente pentru care s-a pregătit cu tot sufletul.

Dar, pentru că Edward este o fire curioasă, cum ne declară bunica lui, din toamna anului 2016 a început să studieze contrabasul, la clasa profesorului Ion Birovescu, unde este actualmente elev în clasa a XII-a.

Munca susținută a făcut ca, în anul 2019, participarea la Olimpiada Națională Instrumentală, clasele III-VIII, etapa zonală, Ploiești din 16 martie să-i aducă lui Edward Premiul I ( 99p ) – contrabas.

În noiembrie 2019, Edward participă la masterclass-ul de contrabas susținut de domnul Săndel Smărăndescu, cadru didactic asociat la UNM București, la Liceul de Arte ”Marin Sorescu” Craiova.

Pe tot parcursul anilor de studiu, Edward nu a neglijat activitatea școlară având rezultate foarte bune la învățătură. A participat la concursuri școlare: de limba si literatura romănâ, matematică, arte plastice, cultură generală la care a obținut numeroase premii. A participat la concursuri sportive și la activități de voluntariat.

„Pastila de Istoria Muzicii – Mă întrebam dacă există persoane care să asculte Frederic Chopin (n. 22 martie1810 – d. 17 ctombrie 1849) și să nu fie „atinse” de bagheta magică a nostalgiilor, a amintirilor, a revoltelor sufletești atât de bine surprinse de gândirea sa, în paginile muzicale lăsate moștenire?

Un „tun acoperit cu flori” așa descria Schumann muzica lui Chopin. Sunt munți de hârtie scriși despre viața și muzica lui Chopin. Ar fi de prisos să vă vorbesc și eu aici… și cuvintele mele mi se par sărace.

Din ”parfumul” pe care îl are în mintea și în urechile mele vreau să vă împărtășesc cumva…  Cu toate că a fost considerat unul dintre cei mai mari pianiști din istorie, Chopin a dat foarte puține concerte, preferând mediul intim al salonului. Iubitor al mediilor aristocrate, preocupat în mare măsură de tot ceea ce ținea de stil, gust și bon ton, putea fi spiritual, malițios, suspicios, irascibil și fermecător.

”Spre sfârșitul vieții devenise un fel de șoaptă” afirma muzicologul Harold Schoenberg. Era un geniu și se născuse cu anumite reflexe în degete, în urechi, în minte, pe care unii muzicieni mai puțin norocoși nu le dobândesc niciodată. Existența lui a fost declarată de muzicologi ca fiind o „apoteoză a pianului” condensată în scurta sa viață.

În jurul muzicii chopeniene domnește o tăcere a criticii, de parcă posteritatea i-ar consfinți valoarea. Literatura pianistică ar fi de neconceput fără el și pare imun la schimbările de gust ale oricărei perioade istorice, inclusiv contemporane. Valsurile, nocturnele, fanteziile, studiile și baladele sunt prezente în cel puțin 70% din spațiul virtual și mereu abordate în recitalurile marilor pianiști pentru a aduce culoare și căldură <<peisajului>>”, arată Oana Constantinescu.

Pentru jurnalul unui profesor de pian, Edward Andrei Ileana este ÎNCEPUT…, mai spune Oana.

„Pentru Jurnal de Arte este un elev cu potențial care a ales să devină AMBASADOR al artei… Iar FINALUL despre care nu avem nici control, nici putere, îmi ridică o întrebare „că aripile ce le simt în spate/ aievea sunt din pene de argint/sau o părere doar de greutate” (Lucian Blaga) ?…”, conchide Oana Constantinesci…fila din jurnalul de astăzi.