Motto-ul de astăzi este preluat de la Coco Chanel – „Cel mai curajos lucru pe care îl poți face este de a te gândi la tine însăți/însuți. Cu voce tare.”
În a opta filă de Jurnal de Arte m-am hotărât să vă scriu despre VOCE… Vă mărturisesc că primul lucru care mă interesează la persoana din fața mea este Vocea.
De 2 ori Vocea: cea Interioară care este ca o supremă autoritate și-mi „spune” ASCULTĂ, VORBEȘTE, TACI, PLEACĂ… STAI… și Vocea Celuilalt care întotdeauna ne transmite receptorilor supersensibili, dacă interlocutorul este sincer, relaxat, bine intenționat și pe măsura inteligenței noastre.
Intenționat am făcut selecția unor termeni Pozitivi, pentru că DOAR aceste aspecte mă interesează și personal, dau valoare DOAR Binelui!
Voltaire spunea că „scrisul este pictura vocii”. În Jurnal de Arte, scrisul meu este muzica vocii care tace.
Și mă gândeam că uneori Cuvintele nu sunt atât de importante, precum timbrul și intonația vocii.
Scriu cu drag despre acești copii și despre locul pe care ei mă fac să îl văd ca pe a doua casă: Liceul de Arte „Marin Sorescu”. Și știu că o parte a cititorilor noștri, CLAR, sunt persoane care apreciază Frumosul și Arta. Alții doar sunt curioși – este un lucru bun, dacă este hrănit Îngerul și nu Demonul din mintea lor! Alții sunt doar Ei, fără să schimbe nimic din ce sunt, pentru că nu pot vedea dincolo de Cuvinte. Tuturor le spun că „Vocea pasiunii este mai bună decât vocea rațiunii. Cel lipsit de pasiuni nu poate schimba istoria”.
Eu nu mi-am propus să schimb istorii… ci doar să mă bucur de una dintre pasiunile mele (evident după aceea de a fi profesor de Pian): un Jurnal de Arte!
Astăzi vă conduc la „întâlnire” cu o elevă din clasa a XI-a a Liceului de Arte „Marin Sorescu” – un Soare de copil – Sorana Mihaela Nedelcu, în a cărei voce se „citește” atât o maturitate precoce, cât și o delicatețe specifică vârstei adolescenței pe care le îmbină perfect în muzică!
S-a născut în data de 28 octombrie 2005 și ne povestește că „muzica este cea mai mare pasiune a mea, cânt de când mă știu. Am venit în Liceul de Arte „Marin Sorescu” în clasa a VI- a, deoarece bunicii mei au observat cât de mult îmi place muzica și m-au îndrumat să fac acest pas”.
Sorana studiază Specializarea Canto Clasic la clasa profesorului Mirela Duță și declară că „îmi place să studiez în acest liceu și am mers la diferite concursuri la canto clasic, sub îndrumarea profesoarei mele”.
În afară de canto clasic, Sorana studiază și canto/muzică ușoară și populară, iar o altă pasiune a ei sunt dansurile moderne, domenii în care a câștigat diferite premii și trofee. Dintre acestea m-am oprit doar la câteva concursuri recente, în domeniul Cantoului Clasic:
Premiul III – Concurs Interjudețean cu participare națională și internațională „Orpheus” Tg –Jiu 2022
Premiul II – Concurs Național de Interpretare Vocală ”Crai Nou” Brașov2022
Premiul III – Concurs Național ”Primăvara Artelor” Bacău 2022
Premiul II – Festival-Concurs Județean ”Datini și obiceiuri de iarnă” Craiova 2021
Sorana dorește să urmeze visul de a studia la un conservator într-un oraș mai mare decât cel natal, cu tradiție și istorie. Acest vis poate se leagă de faptul că ne vorbește despre „o artistă pe care o admir enorm este Maria Callas. Am citit o carte despre această personalitate remarcabilă și m-a marcat povestea ei. Visul meu cel mai mare este să ajung o artistă de succes, să fiu apreciată și să pot încânta oamenii cu vocea și prezența mea scenică” întocmai idolului Maria.
Aristotel afirma că „Toată lumea are glas. Numai omul are voce, şi vocea aceasta trebuie să se facă auzită în cetate”. Nici nu pot să descriu în cuvinte sentimentul și bucuria care mă încarcă pozitiv ascultând acești elevi care sacrifică din copilărie pentru vise care să bucure pe alții! Sorana ne încântă cu Aria „Habanera” din opera „Carmen” a lui Georges Bizet.
Pastila de istoria muzicii este despre celebra Maria Callas (născută la 2 decembrie 1923, Manhattan, New York, Statele Unite și moare la 16 septembrie 1977, Paris, Franța) .
„Maria Callas” este numele de artistă al Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulou, renumită soprană, supranumită în italiană „La Divina” sau „Regina della lirica”, considerată drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Ea a dat glas, pe scenă, cu măiestrie, multor personaje interesante, a fascinat generaţii la rând cu vocea ei, cu forţa interioară incredibilă pe care o emana, cu frumuseţea sa şi cu lirismul ei sublim, însă viaţa sa a fost o nesfârşită suită de capricii şi momente nefericite, de pasiuni distructive şi, uneori violente, care au marcat o viaţă tragică, curmată mult prea devreme.
În 1968, Callas făcea o declarație unei personalități din cercurile aristocrate pe care le frecventa cum că: „am învățat secretele bel canto-ului, care, așa cum știți, nu înseamnă doar a cânta frumos. Este un studiu foarte dificil; este un fel de haină strâmtă pe care trebuie să ți-o pui, chiar dacă îți place sau nu. Trebuie să înveți să citești, să scrii, să formezi fraze, cât de bine poți, să cazi, să te rănești, să revii mereu pe picioarele tale.”
Mi s-a părut remarcabilă și extraordinar de înțeleaptă în următoarea idee în care mărturisea că: „mergeam la Conservator la 10 dimineața și plecam cu ultimul elev… devorând muzică 10 ore pe zi”. Când a fost întrebată de profesoara de ce proceda astfel, răspunsul a fost: „până și cel mai puțin talentat elev te poate învăța pe tine, cel mai talentat elev, ceva de care să nu fii capabil”! Pentru că aceste cuvinte se pot raporta nu numai la Arta Muzicală, ci în toate aspectele vieții, dacă suntem pe calea cea bună a Cunoașterii…
În 1973 întreprinde un turneu mondial de concerte, care se termină în 1974 la Sapporo în Japonia. Este ultima sa apariție în public. Maria Callas are o cădere și din culoarea și vitalitatea plină de vibrație a vocii excepționale, nu mai rămâne decât o palidă amintire a performanțelor din trecut. Se retrage la Paris, trăiește în singurătate aproape uitată de lume. Moare la 16 septembrie 1977, la doar 54 de ani, în condiţii care au rămas până astăzi neelucidate pe deplin, vorbindu-se inclusiv despre o posibilă sinucidere, sau despre o moarte „din dragoste”. Varianta oficială este că a murit în urma unui atac de cord, însă n-a fost permisă nicio autopsie şi a fost imediat incinerată. Cenuşa ei a fost răspândită, doi ani mai târziu, în Marea Egee, locul străbătut de toţi marii armatori ai lumii, care este menţionat în toate tragediile, de la cele antice, până la cele moderne. Pentru posteritate au rămas înregistrările pe discuri cu vocea sa, care a dat viață într-un mod neegalat atâtor personaje tragice și nefericite.
Închei cu gândul la ceea ce zace în noi, la acea Voce Interioară pe care lumea și timpurile în care ”ne învârtim” o limitează. Și vă dau un sfat sincer, cu drag, care sper să vă conducă spre împlinire de vise, nu spre îngroparea lor: ASCULTAȚI-VĂ VOCEA INTERIOARĂ și aveți Curajul să v-o asumați! Pentru că Dumnezeu nu cred că a creat „o lume în care să fim singuri, fiecare cu inutilitatea lui”…
Material realizat de către Oana Constantinescu, profesor de pian în cadrul Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.
