Cum procedează părintele după ce îi spune copilului despre diagnosticul de cancer și acesta începe să se destabilizeze emoțional? Când să pună punctul pe I, în funcție de comportamentul copilului? Când este cazul să meargă la un specialist? Acestea sunt întrebările acestei săptămâni, în cadrul Campaniei „Acceptare și comunicarea cu copilul, după diagnosticul de cancer”, onco-psihologul Ramona Schenker oferind răspunsuri.
Foarte important este, după ce părintele a deschis acest subiect, să accepte ideea că, la rândul său, copilul va adresa întrebări. Că vor urma conversații scurte, altele mai detaliate, poate, și că foarte bine este ca familia să rămână în echilibru și chiar să încurajeze copilul să pună întrebări.
„O singură conversație cu copilul tău nu va fi suficientă. Alege să ai conversații frecvente și scurte cu el, totul pentru a menține deschisă linia de comunicare. Adaptează informațiile în funcție de vârsta copilului tău. Fii deschis, sincer și încurajează-ți copilul să pună întrebări. Răspunde sincer la întrebări, chiar și atunci când nu cunoști răspunsul”, spune specialistul.
Când părintele nu are răspunsuri, poate găsi soluții în exteriorul familiei. Important este să comunice la timp și, la rândul său, să apeleze la cei care îi pot oferi sprijin.
„Caută sprijin pentru tine, copilul tău și familia ta. Sursele de sprijinin pot fi: psihologi, grupuri de sprijin, consilierea individuală și familială, resursele religioase sau spirituale. Comunicarea și flexibilitatea sunt cheile succesului”, completează Ramona Schenker.
Când să punem punctul pe I? Când să mergem la un specialist?
„Când copilul tău nu vrea să vorbească sau pare retras, probabil că își interiorizează entimentele și ar putea avea nevoie doar de ceva mai mult timp pentru procesare. De asemenea, dacă este adolescent, ar putea prefera să vorbească despre gândurile și sentimentele lui, prietenilor. Unii adolescenți pot începe să se implice în comportamente riscante, cum ar fi sexul, drogurile, fumatul sau alcoolul după un diagnostic de cancer al părintelui. Aceasta este de obicei vârsta la care copiii încep să se angajeze ori cum în acest tip de comportament, așa că este foarte important să observați aceste manifestări, deoarece adolescenții pot fi expuși unui risc crescut în această perioadă”, explică onco-psihologul.

În momentul în care părintele este depășit de modul în care se comportă copilul, este necesar sprijin de specialitate.
„Dacă observați că aceste comportamente devin dăunătoare sau obișnuite, este necesar un ajutor de specialitate. Acesta este și motivul pentru care comunicarea este atât de importantă. Indiciile verbale și non-verbale pot fi de mare ajutor și îți vor spune multe despre modul în care copilul tău poate face față situației în care vă aflați”, conchide Ramona Schenker.