Artiștii de circ scriu povești în fiecare oraș în care ajung. Sunt pe drumuri tot timpul, au momente când obosesc, dar bucuria pe care o aduc spectatorilor, indiferent de vârstă, este motivul pentru care…continuă. Continuă să stârnească aplauze și dorința celui din sală de a reveni la un viitor spectacol. O poveste impresionantă o scrie, în această perioadă, la Craiova, Circul Espinol.

Despre această poveste vorbesc deja cei care au ajuns la circ, până acum, iar cei care nu au ajuns…o mai pot face până duminică, 28 mai.

Pentru aproximativ două ore, artiștii Circului Espinol asigură desprinderea din cotidian și trimiterea către tot ceea ce înseamnă relaxare, zâmbet, culoare, ritm, adrenalină…voie bună.

Cascadoriile sunt fantastice, o spun toți cei care au cunoscut deja marea familie a circului care conturează povești, în această perioadă, la Craiova.

„Am venit împreună cu cei doi copii. Nu am fost de foarte multe vreme la circ. Fetiței i-a plăcut acel moment cu bolul de apă, artista dovedind un talent fantastic, iar băiețelul a fost fascinat de motocicliști. Foarte interesantă a fost și partea cu echilibristrica. De fapt, fiecare parte din spectacol are farmecul ei. Recomandăm craiovenilor să își acorde un pic de timp pentru ei și să vină aici”, a spus unul dintre craiovenii prezenți la spectacolul de miercuri seară.

Foarte importantă este, de asemenea, și prima impresie, primul contact cu sala, mai spun spectatorii.

„M-a impresionat ordinea și foarte, foarte mult, mobilierul. Totul arată foarte bine și sunt organizați. Este curățenie, fără scaune rupte sau mai știu eu ce alte neplăceri pot apărea. Cât despre artiști, totul este fantastic”, spune o altă craioveancă.

Și dacă vă gândiți că circul este doar pentru copii, pentru familiile cu copii…ei, bine, nu! Între spectatori, miercuri seară, au fost în sală și cupluri de pensionari. Nu, nu au fost în calitate de bunici, ci de persoane care și-au propus, pentru câteva zeci de minute, să se relaxeze și să cunoască fascinanta lume a circului.

În privința locației, Circul Espinol a poposit, la Craiova, în cartierul Craiovița Nouă, lângă parcarea Kaufland.

Spectacole vor fi până duminică, 28 mai, iar programul și informațiile despre cum puteți cumpăra bilete le găsiți AICI.