Medicul chirurg pediatru, Ovidiu Ciobanu, din Craiova, a încetat din viață, miercuri.

Reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie Craiova readuc în atenție nu doar responsabilitatea și respectul medicului pentru profesia pe care o derula, ci și OMUL pe care l-au cunocut părinții de-a lungul timpului. Omul Ovidiu Ciobanu.

„Comunitatea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova deplânge trecerea în neființă, pe 24 mai 2023, a conf. univ. dr. MIRCEA OVIDIU CIOBANU (n.29.06.1965), un om empatic și comunicativ, înzestrat cu o abilitatea extraordinară de a înțelege ceea ce simte un pacient. S-a dăruit cu toată ființa profesiei, pe care a slujit-o cu devotament și profesionalism desăvârșit și a preferat până în ultima clipă să fie alături de pacienți. Mulți părinți și-au putut ține în brațe din nou copiii zâmbitori, sănătoși, vindecați de domnul doctor Ciobanu! Recunoștința lor rămâne vie!

Dr. MIRCEA OVIDIU CIOBANU rămâne un exemplu, un reper prin tot ceea ce a construit, prin deosebitul spirit colegial pe care l-a cultivat în întreaga sa existență! Condoleanțe familiei greu încercate în aceste clipe! Dumnezeu să-l odihnească!”, arată reprezentanții UMF Craiova.

Cei care vor să aducă un ultim omagiu medicului o pot face mâine, când trupul neînsuflețit va fi depus la Biserica Sineasca, potrivit familiei. Sâmbătă, va fi condus pe ultimul drum.

„Cu adanca durere in suflet, va aduc la cunostinta trecerea la cele vesnice a tatalui meu, Dr. Mircea-Ovidiu Ciobanu.  Trupul neinsufletit va fi depus maine, in data de 26.05.2023, la Biserica Sineasca aflata pe strada George Enescu din Craiova.  Inmormantarea va avea loc la Cimitirul Sineasca, sambata, 27.05.2023, orele 14”, anunță fiica medicului Ovidiu Ciobanu.