Putred și ros de rugină, dar pengelit cu bucăți de bandă de cauciuc, fără bară de protecție pe una dintre laterale, „adus” către mijloc după ce unul dintre stâlpii de rezistență, din lemn, dă semale de îmbătrânire, așa se prezintă un pod ce trece peste râul Desnățui din comuna doljeană Bârca. Nu, podul nu este închis circulației, cum de altfel ne-am fi gândit că ar fi procedat autoritățile locale, pentru a preveni orice risc, ci pe el trec, zilnic, căruțe, mașini, biciclete, copii, adulți.

Riscul este enorm, o recunoaște și primarul Cristinel Urtilă. Până se termină lucrările la noul pod, începute și abandonate după ce constructorul a dat bir cu fugiții, după cum susține edilul, acesta s-a mulțumit în a limita accesul mașinilor cu masa de peste 3,5 tone. Atât!

Edilul promitea, în campania pentru alegerile din anul 2020, că acest pod, care și atunci, ca și acum de altfel reprezintă o prioritate, va fi printre primele probleme rezolvate.

Cetățenii comunei spun că vechimea acestui pod își spune cuvântul. Este totul putred și ros de rugină. Reprezintă un pericol pentru fiecare mașină, căruță, bicicletă sau chiar pieton care se încumetă să treacă prin zonă.

Pe una dintre laterale, podul nu mai are nici măcar bara de protecție.

Partea pe care se circulă este din lemn…pengelit și el cu bucăți de tablă, la rândul lor roase de rugină. Acolo unde nu s-a pus tablă, s-au bătut, în cuie, bucăți de bandă din cauciuc sau din lemn. Autoritățile locale, fie din lipsă de fonduri, fie din nepăsare, nu au mai luat nicio măsură de siguranță ce se impune până când va fi gata noul pod.

Oamenii din localitate nu au mari speranțe în privința rezolvării acestei probleme. Sunt dezamăgiți de modul în care primarul a ales să își facă treaba până acum, mai ales că, spun aceștia, în campania electorală trecută, Urtilă anunța proiecte importante pentru Bârca și o bună legătura cu cei din comunitate.

Cristinel Urtilă a câștigat alegerile, începuseră lucrările la un nou pod peste Desnățui dar, spune edilul, când au ajuns la peste 50%, constructorul a abandonat proiectul.

A urmat un proces, au fost depășite toate fazele și, potrivit primarului, se așteaptă comunicarea Hotărârii Curții de Apel Craiova.

Între timp, autoritățile au efectuat o expertiză, necesară pentru ca un nou constructor să poată continua lucrarea.

„Firma care a executat infrastructura nu a mai continuat lucrările la acest nou pod. Am reziliat contractul, am cerut și penalități pentru neexecutare, evident ajugând în instanță. Am trecut de toate fazele, judecătorie, tribunal, curte de apel și am câștigat. Așteptăm să ni se comunice Hotărârea Curții de Apel Craiova. Am întocmit, între timp, și o expertiză pentru că ne trebuie. Este important să știm în ce punct este acum această lucrare. Pentru noi, podul este o prioritate. Și eu știu că podul cel vechi este într-o stare deplorabilă, dar nici nu am limitat accesul pentru că este o rută importantă. Sunt conștient că problema trebuie rezolvată. Podul este deplorabil”, a spus Urtilă.

Lucrările de până acum au fost realizate cu fonduri din bugetul local. Este vorba despre aproximativ 400.000 de lei. Pentru a finalize lucrare, mai este nevoie de maximum 1 milion de lei, mai spune primarul, iar bugetul local pentru acest an permite alocarea acestei sume.

„Noi am prevăzut, în bugetul local, 700.000 de lei și cred că ne vom descurca. Până într-un million de lei costă ceea ce mai este de făcut la pdul nou. Peste 50% din lucrare este gata. Intrarea pe noul pod, pentru că au apărut tot felul de variante, nu va deranja nicio proprietate privată, nicio gospodărie, iar în zonă nu vor circula mașinile de mare tonaj. Este cert acest lucru. Nu trebuie să facem nicio expropriere. Nu din această cauză am stagnat. Noi sperăm ca, până la sfârșitul acestui an, lucrările să fie gata”, a conchis edilul comunei Bârca.  

Localnicii nu îndrăznesc să spere la așa ceva, fiind convinși că se vor lua măsuri, cu adevărat, abia când vechiul pod va ceda. „Dar să nu fie nimeni pe el…când se va prăbuși, că ăsta ar fi un mare necaz”…completează o femeie din localitate.