Grădinița din satul Valea Fântânilor, comuna Braloștița, județul Dolj, își va deschide porțile pentru copiii din localitate, în toamna acestui an.
Prichindeii se vor bucura de toate dotările, spațiile încăpătoare, băile moderne și un loc de joacă, odată cu începerea anului școlar 2023-2024.
Sălile sunt spațioase, mobilierul colorat și adecvat vârstei preșcolarilor din localitate.
Grădinița va funcționa într-o clădire construită de la zero. Investiția a fost în valoare de 673.252 de lei, fără TVA, fiind realizată cu bani din bugetul local.
Totodată, până la începutul noului an școlar, edilul comunei Braloștița, Dumitru Amza, pregătește surprize și pentru elevii claselor I-VIII, ce învață la Școala Valea Fântânilor și la Școala Gimnazială Braloștița.
„În fiecare mandat, am avut ca prioritate infrastructura școalară din localitatea noastră. Educația copiilor nostri este responsabilitatea pentru noi”, a spus primarul Dumitru Amza.