Primăria municipiului Băilești din județul Dolj cumpără un skijet, în vederea implementării unui proiect ai căror beneficiari vor fi, potrivit viceprimarului cu atribuții de primar, Amalia Năstase, locuitorii orașului.
Este vorba despre proiectul „Magie pe ape”, spune Năstase, care presupune realizarea unor proiecții pe râul Balasan din localitate.
Beneficiarii acestei investiții, care nu a presupus alocarea de fonduri din bugetul local, după cum susține edilul, vor fi cetățenii.
„Un astfel de echipament ne este necesar pentru un proiect, Magie pe ape. Nu a fost cu bani din bugetul local, ci am obținut o linie de finanțare. Proiectul presupune achiziția unor sisteme și apoi realizarea unor proiecții pe apă. Cetățenii sunt beneficiarii proiectului”, a explicat Năstase.
Implentarea acestui proiect va impune și asigurarea resursei umane. Asta dacă autoritățile doresc cu adevărat obținerea unui rezultat scontat, scris acolo în hârtiile în baza cărora au obținut fondurile necesare.
„Se va rezolva și acest aspect. Va fi o persoană care se va ocupa”, a completat edilul.
Skijet-ul costă 31.950 de lei. Năstase a mai spus că vor mai fi cumpărate balizele pentru a delimita zona de desfășurare și sistemul care va permite realizarea proiecțiilor.