Timp, Puterea Cuvântului, Măsură, Clipe, Aripi, Cunoașterea Directă, despre Verde, Voce, Jocul de Șah, Puterea Gândului și…Candoarea Imperfecțiunilor, Înălțare, Suflet de copil, Credință, Alegere, Sacrificiu și Valori… O PRIVIRE retrospectivă… Despre asta a fost Jurnalul meu de Arte…
„The eyes, chico! They never lie! – Ochii , băiete! Niciodată nu mint!” – celebra replică a actorului Tony Montana din filmul ”Scareface”. Și melodia noastră românească a „Ciocârliei”… O asociere rapidă între trilurile sclipitoare și lumina din priviri… sunt primele care mi-au venit în minte atunci când am cunoscut povestea Angelei. Nume predestinat. Un înger. Un SEMN? Coincidență? Nu cred în ”coincidențe”… Cuvânt inventat pentru cei care vor să rămână ORBI și pentru cei lipsiți de Credință.
Pictorul care i-a atras atenția Angelei, Nicolae Tonitza îmi era cunoscut din colecția bunicului de timbre din 1986, an al centenarului nașterii lui Tonitza. OCHII aceia de copil, așa cum nimeni altcineva nu i-a surprins vreodată… Cei din ”Portret de copil”1926 și cei ai ”Fetiței pădurarului”1924 sau al ”Fetiței cu basma roșie”, din fericire rămase pe plaiuri românești și neînstrăinate… încă, ”o stranie expresivitate a ochilor, ce reprezintă pecetea inconfundabilă a portretisticii lui Nicolae Tonitza”.
A venit VACANȚA. Azi „închid” Jurnalul de Arte și vă las cu ochii în Soare, la propriu, dragii mei cititori! Toți avem nevoie de un „respiro”. De un RE-fugiu… Și „de vreme ce nu putem schimba realitatea, să schimbăm ochii care zăresc realitatea” spunea Nikos Kazantzakis, cel mai tradus autor grec din secolul XX, devenit celebru pentru personajul filmului ”Zorba Grecul” căruia el i-a dat ”viață”.
Din momentul în care Angela a ales ca muză a inspirației pe Nicolae Tonitza, am știut care este tema care vă va conduce spre un alt Început… OCHII. Și pentru că ”cel mai dificil lucru este să vezi ceea ce este în fața ochilor tăi” după cum spunea Johann Wolfgang von Goethe, îmi sună în minte versurile melodiei lui Bob Marley :“Deschide-ți ochii și privește înlăuntrul tău./ Ești mulțumit de viața pe care o duci ?” Ideea platoniană care vine ca răspuns la frământările versurilor – de altfel ”colective” și ”colegiale”… este că TRANSFORMAREA nu constă în a-ți implanta ochi, căci ei există deja; ci în a le da direcția potrivită, înzestrare care le lipsește…
Numele elevei din a cincisprezecea filă a Jurnalului de Arte este Cioablă Angela Maria.
Are 17 ani și s-a născut pe 28 aprilie 2006 în Craiova. Angela este elevă în clasa a XI-a B a Liceului de Arte „Marin Sorescu” la Secția de Artă Monumentală și ne povestește că: „Totul a început încă de când eram în clasa a III-a și formasem o pasiune pentru machiaj și culori. În timp am observat că machiajul este de fapt o artă, o artă a frumuseții, așa că de aici a luat naștere si pasiunea pentru artă în adevăratul sens al cuvântului. Odată ce am terminat clasele primare, pașii m-au condus către Liceul de Arte „Marin Sorescu”. Când am văzut ce înseamnă un liceu de arte, am început să fiu pasionată de cărți în care găseam informații despre ce însemnau culorile, formele, liniile, petele.”
„Pentru a picta trebuie să îți închizi ochii și să începi să cânți.” Sunt cuvintele pictorului Pablo Picasso. Cred că oarecum, în toți copiii, elevi ai liceului nostru de arte există un Pablo ascuns. Angela mai mărturisește că „Atât cărțile acestea cât și pictorul ce m-a inspirat și mi-a atras atenția a fost Nicolae Tonitza a cărui pictură ce am găsit-o pe o copertă m-a fascinat de mică, în acea pictură fiind portretul fiicei sale. Pasiunea pentru Arta monumentală s-a format datorită faptului că eram atrasă de hieroglifele și picturile egiptene de pe pereții templelor piramidelor, așa că am optat pentru secția de Artă Monumentală pe care o predă doamna profesor Diana Popescu. Sub îndrumarea doamnei, am făcut icoane pictate pe sticlă pe care le-am expus cu diferite ocazii, în foaierul Liceului de Arte ”Marin Sorescu”.
Activitatea artistică a Angelei s-a concretizat deja prin participarea la diferite concursuri cum ar fi:
– Concursul Internațional de Arte Vizuale „Brâncuși văzut în 145 de portrete” unde a luat Locul al III-lea
– Concursul Interjudețean ”Noel dans la monde francophone” unde a luat Locul al III-lea
– Concursul Județean ”Fête de la lecture” cu Locul I.
Vorbind și despre hobby-urile sale descoperite tot în mediul școlar, Angela adaugă : ”O altă pasiune de-a mea este voleiul, la fel, a început să-mi placă o dată ce am ajuns la liceu, așa că am intrat în echipa de volei a școlii și în fiecare an am participat la campionate cu școli din Craiova.” Eleva noastră ne dezvăluie din planurile de viitor spunându-ne că „îmi doresc să merg la o facultate de arte ca apoi să îmi pot creea propria firmă de înfrumusețare și să devin make-up artist.”
Pastila de Istoria Artei este astăzi despre Nicolae Tonitza. S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad fiind primul dintre cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță. Urmează școala în orașul natal și în 1902 părăsește Bârladul pentru a se înscrie la Școala națională de Belle-Arte din Iași, dar nu va putea să își ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenților.
Tonitza are privilegiul de a călători și de a petrece timpul în compania unor artiști cunoascuți și apreciațiai vremii în Italia, Germania și Franța. În 1908 pleacă în Germania, la München, unde este admis la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase München. Expune la Kunstverein, trimite caricaturi la revista ”Furnica” și articolul “Importanța criticii de artă” la revista ”Arta română” din Iași, care reprezintă debutul său în publicistică.
Există numeroase studii și articole care sunt la îndemâna celor care vor să cunoască în profunzime acest mare artist pictor, caricaturist, litograf, gravor, ceramist, grafician și cronicar de artă român, încadrat ca reprezentant al curentelor Postimpresionismului și Expresionismului.
”Influența preocupărilor din epocă pe care calitățile de colorist și prospețimea senzațiilor îl fac să găsească repede drumul spre originalitate. Pictează peisaje, portrete și compoziții, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse. Echilibrul, hedonismul – acea bucurie nereținută în fața fermecătoarelor aparențe ale realității – senzualitatea temperată, se traduc deja în aceste opere de început, pline de strălucirea luminii, exaltarea tonurilor și sudura perfectă dintre formă și culoare.”
În 1911 se reîntoarce în țară. Participă la expoziția Tinerimii artistice. În 1912 termină cursurile Școlii naționale de Belle-Arte și obține prin concurs certificatul de “pictor bisericesc”. În 1916 expune la București 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu. Mobilizat și trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria. Este demn de menționat că a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum și-a condus compania din Regimentul 1 Grăniceri în Bătălia de la Turtucaia. ”Pentru exemplul de vitejie dat cu ocazia luptelor de la Turtucaia din august 1916. Rănit grav a dat probă de un devotament admirabil, uitând de suferințele sale pentru a nu se gândi decât la compania sa.” Înalt Decret no. 2189 din 6 iunie 1919. După război se stabilește la București. În 1924 expune la Bienala din Veneția iar un an mai târziu se retrage din Asociația “Arta Română” și – împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – întemeiază “Grupul celor patru”. În anii următori, până în 1934, au loc repetate expoziții ale “Grupului celor patru”. Tonitza, între timp considerat “cel mai de seamă” pictor român în viață, expune și în străinătate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). În 1939 se îmbolnăvește grav și la 26 februarie 1940 se stinge din viață. În semn de omagiu îi sunt expuse lucrări la “Salonul Oficial” și la expoziția din cadrul “Lunii Bucureștilor”.
”Pictura rămâne, dincolo de frământările cotidiene, de angajarea în evenimentele contemporane, senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înțeleasă ca expresie a permanenței valorilor spirituale. Această viziune autonomă se conturează în portretele de copii. “OCHII lui Tonitza”, ochii copiilor pictați de el, ne privesc astăzi cu o nostalgică inocență, cu o amară melancolie și candoare. Ochii aceștia mari, rotunzi și expresivi sunt inconfundabila pecete a stilului său de o unică poezie în arta plastică românească.”
Este important de precizat faptul că pentru a cinsti memoria sa, în data de 31 mai 1970 Liceul de Arte Plastice din București a primit numele pictorului Nicolae Tonitza și încă o confirmare a valorii lăsate moștenire este prezentă în anul 2011 prin licitația picturii „În iatac” care a fost adjudecată cu peste 290.000 de euro!
În loc de rămas bun, vă mai spun câteva cuvinte, dragii mei ”ochi” care mă citesc… Charlotte Brontë scria că Sufletul, din nefericire, are un interpret deseori inconștient, dar totuși un interpret corect – OCHII. Există un drum al ochiului către inimă, care nu trece prin intelect, dar după spusele lui Albert Einstein, fără niciun strop de Relativitate, ”puțini sunt cei care privesc cu proprii lor ochi și simt cu propria lor inimă.” Îți trebuie CURAJ pentru asta! Și până data viitoare… un sfat – e gratuit și nu vă încurajează: „Fixează-ți ochii către stele, iar picioarele, pe pământ!”
Material realizat de către Oana Constantinescu, profesor de pian în cadrul Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.
