Pregătirile pentru cea de-a doua ediție a evenimentului Craiova IntenCity sunt pe ultima sută de metri, managerul Operei Române, Antoniu Zamfir, punctând, în cadrul unei conferințe de presă organizate joi, că indiferent de experiență, fiecare o nouă ediție vine la pachet cu emoții.    

Pentru prima seară a festivalului, care va lua startul mâine, s-au vândut 700 de bilete. La acest număr se adaugă și persoanele care au cumpărat abonamente, dar, potrivit lui Zamfir, în această privință nu au o situație exactă.

Se știe că pentru zona VIP a fost înregistrat SOLD OUT și, strict pentru duminică, organizatorii spun că sunt tot la un pas de acest punct.

Anul acesta, biletul este schimbat în brățară la unul dintre punctele de check-in sau direct la intrarea în festival. Sunt importante biletul valabil și un act de identitate.

O altă noutate este aceea că plățile în cadrul festivalului se vor efectua exclusiv prin intermediul brățării.

Acestea pot fi încărcate cu suma dorită la punctele Top-Up din festival, cash și cu cardul. Nu există limită în privința numărului de încărcări, a spus directorul Operei Române Craiova, dar există limită în privința sumei.

„O încărcare nu poate depăși suma de 3.000 de lei. Am discutat cu firma care operează și dumnealor, având o experiență în acest sens, ne-au recomandat acest lucru. Nu se vor accepta plăți cash sau cu cardul la comercianții din cadrul festivalului, foarte important de știut”, a explicat Zamfir.

Participanții pot solicita returnarea fondurilor rămase pe brățară, până la finalizarea evenimentului la punctele Top-Up, precum și pe 3 iulie 2023, între 14.00 și 18.00, la punctul de vânzare bilete, situat pe Bulevardul Ilie Balaci, în zona Sălii Polivalente.

Brățările deteriorate, modificate sau care nu se potrivesc încheieturii mâinii voastre nu vor fi considerate valabile.

Organizatorii își rezervă dreptul de a confisca astfel de brățări și de a refuza accesul în festival.

„Brățările sunt strict personale și nu pot fi transferate altor persoane.  Organizatorul nu va înlocui brățările deteriorate sau pierdute decât în măsura în care participantul poate face dovada achiziționării biletului corelat cu acea brățară în mod legal. Participanții care nu pot face această dovadă își pierd dreptul de a se afla în perimetrul festivalului”, mai spun organizatorii.

În privința copiilor, minorii cu vârsta de până în 10 ani au acces gratuit și vor veni însoțiți de un părinte/tutore cu un bilet valid și o declarație prin care își asumă răspunderea și obligația de supraveghere a celui mic. Este important ca părintele să aibă la el copie după certificatul de naștere.

Minorii cu vârsta între 10 și 16 ani vor avea nevoie de bilet valid și pot participa doar însoțiți de un adult care deține bilet valid și o declarație de responsabilitate și supraveghere. Acest tip de declarație este disponibil online, iar cine nu le poate lista le va completa la intrarea în Festival.

Minorii între 16 și 18 ani pot participa cu bilet valid și o declarație semnată de părinte/tutor.

Minorii sub 5 ani trebuie să poarte căști de protecție fonică.

Minorilor le este strict interzis consumul de țigări și băuturi alcoolice.

Pentru mai multe informații și descărcarea declarației, accesați https://craiovaintencity.ro/regulament/ sau contactați Agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă.