Flavius Sirop, secretarul general al PNL Craiova, a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că și-a încetat mandatul de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului.

De asemenea, în carul conferinței de presă susținute la sediul PNL Dolj, Flavius Sirop a prezentat legea inițiată de parlamentarii PNL prin care se elimină celebrul dosar cu șină.

Legea a fost promulgată în ianuarie 2023 și a intrat în vigoare în data de 4 iulie 2023.

„Mă aștept ca această lege să aducă schimbări în aparatul administrativ. Nu este o inițiativă izolată a PNL, ci se înscrie în seria de decizii prin care se debirocratizează actul administrativ”, a declarat Sirop.

Principalele prevederi ale acestei legi sunt:

Instituțiile publice nu mai pot solicita cetățenilor obiecte de papetărie ori birotică;

Instituțiile publice nu mai pot solicita documente emise de alte instituții publice;

Dacă sunt necesare copii: fotocopierea se face gratuit; copia legalizată a fost eliminată; (funcționarul va constata conformitatea copiei cu originalul); copia după CI poate fi trimisă în format electronic, pe e-mail;

Modelele tipizate de formulare sunt publicate pe site-urile instituțiilor, pentru a fi descărcate;

Pe lângă plata cash, instituțiile publice trebuie să ofere și alte posibilități de plată, de exemplu plata cu cardul.