Trei elevi din județul Gorj vor fi recompensați, joi seară, în cadrul concertului susținut de la ora 20.00, în Parcul „Coloanei Fără Sfârșit”, de violonistul Alexandru Tomescu și a lui vioară Stradivarius Elder-Voicu, acompaniat de pianista Adela Liculescu.

Clubul Rotary din Târgu Jiu va acorda trei „Burse de Excelență”, în valoare de 1.000 de euro fiecare, celor trei tineri care au câștigat o competiție organizată de club, în luna mai.

Cei trei câștigători sunt Mihai-Alexandru Bratu – Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, Luca Abdulhadi – Liceul Teoretic Novaci și David Ioan Sbora – Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.

Totodată, pentru a răsplăti eforturile depuse de proaspeții absolvenți ai examenului de bacalaureat, Clubul Rotary oferă 100 de invitații VIP primilor 100 de elevi cu mediile cele mai mari de absolvire.

Cei care se găsesc în această situație pot contacta echipa la adresa ssghimisi@gmail.com pentrua intra în posesia invitației.