Prima sesiune de admitere s-a încheiat la Universitatea din Craiova cu un număr de 7.197 de candidați unici înscriși la cele 80 de programe de licență și 70 de programe de master.
Numărul total de locuri bugetate pentru anul universitar 2023-2024 este de 2900 de locuri la Licență și 1780 la Master.
Dacă numărul de locuri scoase la concurs a rămas neschimbat față de anul trecut, numărul candidaților a crescut cu peste 32%, respectiv de la 5450 de candidați unici în sesiunea iulie 2022 la 7197 de candidați unici în sesiunea iulie 2023.
Concurența pe un loc bugetat la programele de studiu ale Universității din Craiova este astfel de 1,7 candidați pe loc la nivelul licență și 1,28 candidați pe loc la nivelul master.
De asemenea, un număr de 836 de candidați au optat direct pentru locurile cu taxă.
Conform statisticilor, totalul candidaților înscriși la UCV în sesiunea iulie 2023 reprezintă 5,2% din numărul de absolvenți de Bacalaureat la nivel național.
Programele Universității din Craiova au fost alese și de un număr de 467 de studenți străini, precum și de 19 elevi olimpici în domeniile drept, informatică științe și sport. Printre aceștia se numără campioni europeni, mondiali și olimpici care vor studia la Facultatea de Educație Fizică și Sport.
Rezultatele parțiale vor fi afișate în data de 20 iulie, iar cele finale în data de 31 iulie.
Pentru locurile care vor rămâne neocupate, Universitatea din Craiova organizează o a doua sesiune de admitere în perioada 5.08.2023 – 10.09.2023 la nivelul licență și 05.08.2023 – 19.09.2023 la nivelul master.
Înscrierea se va face în sistem online pe EvStud, la adresa: https://evstud.ucv.ro, atât pentru studenţii români cât şi pentru cei străini.