Centrul mobil de instruire a populației în situații de urgență este pentru prima dată în județul Mehedinți, fiind amplasat astăzi, până la ora 20.00, în municipiul Orșova, zona Parcului Dragalina.
Toți cetățenii care doresc să îl viziteze vor avea posibilitatea de a-și îmbunătăți cunoștințele în domeniul prevenirii situațiilor de urgență, într-un mediu sigur și apropiat condițiilor reale.
Prin această activitate, pompierii doresc să conștientizeze cetățenii cu privire la pericolele și riscurile la care se pot expune atunci când nu respectă regulile și măsurile de siguranță.
Totodată, se urmărește adoptarea unui comportament adecvat în rândul semenilor, în cazul manifestării unor situații de urgență.
„Scopul acestor activități este de a reduce semnificativ numărul situațiilor de urgență prin desfășurarea acțiunilor educativ-informative de pregătire a populației”, arată ISU Mehedinți.
Pompierii mehedințeni vor fi prezenți și mâine, între orele 10.00-20.00, în zona Parcului Dragalina din Orșova.