La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat, sesiunea august, în județul Dolj au fost prezenți 347 de candidați, 80,5% din totalul celor înscriși, unul dintre candidați fiind eliminați pentru tentativă de fraudă.

Potrivit ISJ Dolj, proba s-a desfășurat în cele patru centre de examen. Nu au participat 84 de candidați.

Un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:

joi, 17 august – proba obligatorie a profilului

vineri, 18 august – proba la alegere a profilului și specializării

Primele rezultate vor fi afișate în data de 25 august, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 29 august.