Înființată în anul 2013, ca si o organizație non-profit, Asociația MED SAN vine în ajutorul pacienților cu probleme oncologice, toate acțiunile derulate până în prezent având un impact major asupra calității vieții acestora.  

În România, sistemul social de susținere a calității vieții pacienților cu cancer nu este unul foarte dezvoltat, nici din punct de vedere al infrastructurii, nici din punct de vedere al decontării.

Pe de altă parte, ne confruntăm la nivel de societate, cu un anumit stigmat în ceea ce privește acest diagnostic, ceea ce duce la retragerea socială a pacienților, la inactivitate, la pierderea utilității, a încrederii în propria persoană și la probleme familiale.

În cadrul activităților pe care le susține Asociația MED SAN, se încearcă restructurarea viziunii asupra stilului de viață pe parcursul acestei afecțiuni.

Cele mai multe dintre acțiunile derulate pentru pacienți sunt organizate cu directa implicare a Ramonei Schenker, psiholog în cadrul Centrului de Oncologie și Radioterapie „Sfântul Nectarie” Craiova.   

„Studiile din întreaga lume susțin această abordare: factorul psihic este la fel important ca și tratamentul medical, iar o calitate a vieții menținută într-un procent de 90% duce la reușita terapeutică. Programele adresate pacienților cu cancer au început în anul 2014. Adresabilitatea nu era una foarte crescută, pacienții erau reticenți, iar explicația era una simplă: <<noi avem nevoie de tratament>>. Cu timpul, acest lucru s-a schimbat. Schimbarea ne-a ajutat să identificăm numeroase nevoi conexe actului medical”, explică Ramona Schenker.

În anul 2019, a avut loc primul program pilot ce a inclus grupurile de terapie și suport, fiind organizate și clasele de mișcare adresate pacienților oncologici.

„Deși pandemia ne-a afectat pe toți, am rămas surprinsă să observ o creștere a adresabilității pacienților către aceste tipuri de activități”, completează Ramona Schenker.

În timp, s-a creat o comunitate impresionantă de pacienți care participă la numeroase tipuri de activități.

Anul acesta se arată a fi unul bogat în astfel de acțiuni, unele deja încheiate, altele care urmează să se desfășoare:

Consilierea și terapia individuală a pacienților, cât și a aparținătorilor;

Grupurile de terapie și suport care s-au desfășurat în prima perioadă a anului, și care reîncep din luna septembrie;

Clasele de mișcare, săptămânale;

Atelierele de terapie ocupațională organizate cu ocazia zilelor de 8 Martie și Paște;

Consilierea nutrițională a pacienților oncologici;

Primul modul de limba engleză pentru pacienții oncologici, al doilea urmând să reînceapă din luna septembrie;

Primul atelier de Constelații familiale dedicat pacienților cu cancer din România;

Tabăra anuală a pacienților oncologici, organizată în vara acestui an

Atelierul de Crăciun, eveniment mult așteptat de către pacienți.  

Feedback-urile în urma acestor tipuri de activități sunt impresionante, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic și social.

Detaliile cu privire la aceste evenimente le puteți găsi pe pagina de Facebook a Asociației MED SAN.

Toate aceste activități sunt oferite GRATUIT pacienților oncologici.

Adresabilitatea crescută a făcut ca spațiul pe care îl utilizează asociația, în prezent, să fie insuficient pentru desfășurarea acestor activități.

Mai mult, spun reprezentanții MED SAN, au fost identificate mai multe nevoi care pentru a putea fi rezolvate necesită investiții suplimentare.

Obiectivul principal al acestei asociații este realizarea unui centru de recuperare pentru pacienții cu cancer în cadrul căruia să beneficieze de soluții pentru calitatea vieții lor pe tot parcursul tratamentului.

Resursa financiară este o problemă, în prezent, pentru implementarea acestui proiect, dar cu ajutorul conștientizării societății locale, acest obiectiv poate deveni realitate.

„Există în prezent numeroase instrumente fiscale care ne permit nouă, ca și societate, să contribuim la realizarea acestor tipuri de proiecte. Știu că pentru multe persoane care vor citi aceste rânduri, poate să pară ceva neimportant, în realitate nu poți să realizezi implicațiile acestui diagnostic până nu ești pus în situație. De aceea, ca și motto al asociației, am împrumutat cuvintele unei paciente: <<Niciodată să nu zici niciodată>>”, spun reprezentanții MED SAN.

ASOCIATIA MED SAN RO65BTRLRONCRT00S2606201