Două aparate de testare rapidă a consumului de stupefiante vor fi cumpărate cu bani din bugetul județean și vor fi utilizate de către polițiștii doljeni.

În prezent, spune președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, în dotarea IPJ Dolj se află alte cinci aparate drugtest, dintre care unul achiziționat tot de autoritățile județene.

„În ședința organizată de Institutia Prefectului Judetul Dolj cu reprezentanții principalelor instituții responsabile de siguranța în școli, pe tema consumului de droguri, am anunțat că vom oferi, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Dolj, către Inspectoratul Județean de Poliție Dolj, două aparate de testare rapidă a consumului de stupefiante pentru a fi folosite de către agenții de poliție, dar și materiale de informare în scopul prevenției.

Numărul celor depistați că s-au urcat la volan după ce au consumat substanțe interzise este într-o creștere alarmantă, astfel că testarea masivă este una dintre modalitățile prin care fenomenul poate fi prevenit.

În acest moment, în dotarea IPJ Dolj se află alte cinci aparate drugtest, dintre care unul a fost achiziționat de Consiliul Județean Dolj în urmă cu doi ani, împreună cu cinci aparate etilotest”, a menționat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.