Lucrările pe șantierul noului terminal de pasageri al Aeroportul International Craiova avansează, constructorul propunându-și ca până la sfârșitul acestui an să termine lucrările exterioare.
Directorul Aeroportului Craiova, Sorin Manda, anunță că, zilele acestea, este turnată placa peste parterul Corpului A, iar la mijlocul săptămânii, aceeași operațiune va fi efectuată și pentru Corpul B.
De asemenea, pe finalul săptămânii va fi finalizată și placa dintre Corpul B și C, în care lucrările sunt cele mai avansate. Pentru ambele corpuri, atât A și B, urmează operațiunea de amplasare a stâlpilor din materiale prefabricate.
„Din cauza apropierii anotimpului rece, constructorul s-a mobilizat pentru ca, până la finalul anului, să încheie lucrările pentru partea de construcție exterioară, urmând ca pe timpul iernii să continue execuția graficului de lucrări în interiorul celor trei corpuri”, anunță directorul Aeroportului Craiova.