Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj va organiza, vineri, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, eveniment care se va desfăşura cu sprijinul Fundației pentru Tineret, la sediul Casei Tineretului din Craiova, Str. Calea Severinului, Nr. 1, începând cu ora 09.00.
Potrivit reprezentanților AJOFM Dolj, în vederea organizării acestei acţiuni, au fost contactaţi 85 de agenţi economici.
Până astăzi, și-au anunţat participarea 15 agenţi economici.
„Din totalul de 412 locuri de muncă pe care aceştia le oferă, 23 sunt pentru persoanele cu studii superioare (inginer mecanic, inginer sudor, inginer proces, inginer proiectant, inginer automatist) şi 389 locuri de muncă pentru persoanele fără studii superioare (confecționer, călcător, croitor, sudor, lacătuș mecanic, operator mașini, operator roboți, agent securitate, agent intervenție etc).
Precizăm faptul că acestea sunt date preliminarii, iar agentii economici care dispun de locuri de muncă vacante şi doresc să participe la Bursa Locurilor de Muncăpentru Absolvenți sunt asteptaţi să îşi depună ofertele privind locurile de muncă ce vor fi oferite în cadrul bursei”, arată reprezentanții AJOFM Dolj.
Acțiunea este organizată cu scopul de a veni, în egală măsură, atât în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, absolvente ale unei forme de învățământ, cât și angajatorilor care nu au avut posibilitatea selecționării personalului necesar activităților din cadrul firmei. Participarea, atât a reprezentanţilor agenților economici, cât și a persoanelor în căutarea unui loc de muncă fiind gratuită.
Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolveni reprezintă o oportunitate pentru toți cei aflați în căutarea unui loc de muncă interesați, de a cunoște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă potrivit pregătirii profesionale sau, în ultimă instanță, să se orienteze/reorienteze profesional către ocupații cu posibilități mai maride angajare pe termen mediu și lung.