Măsurile privind reducerea cheltuielilor bugetare pentru anul 2023 anulează primele evenimente la Craiova. 

Instituția care a anunțat deja anularea unor astfel de acțiuni este Casa de Cultură Traian Demetrescu.  

Astfel, s-a renunțat la atelierul pentru copii și spectacolul interactiv Spooky Garden, evenimente cu tematică de Halloween.

„Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 90 din 27 octombrie 2023, pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023, Casa de Cultură Traian Demetrescu este nevoită să anuleze atelierul pentru copii și spectacolul interactiv Spooky Garden, evenimente cu tematică de Halloween, care anterior fuseseră anunțate pentru 31 octombrie 2023”, informează reprezentanții Casei de Cultură Traian Demetrescu. 

Guvernul a adoptat, vineri, o nouă ordonanţă de urgenţă de reducere a cheltuielilor, iar una dintre măsurile impuse interzice autorităților locale să organizeze în 2023 concerte, competiții sau festivaluri.