Reprezentanții Companiei de Apă Oltenia anunță că au lansat licitația pentru proiectarea și execuția utilităților publice de alimentare cu apă și canalizare necesare Spitalului Regional de Urgență, care se va construi la Craiova.

Potrivit unui comunicat CAO, apa potabilă va fi adusă de la Stația Șimnic, printr-o conductă cu o lungime de peste 2 kilometri, care va trece pe sub Centura de Nord a Craiovei și va asigura viitoarei unități medicale un necesar minim de 1.000 mc/zi.

„Pe traseul conductei va fi construită și o stație de pompare, dotată cu echipamente de înaltă performanță. Pe lângă conducta prin care se face alimentarea cu apă a unității medicale, proiectul prevede și realizarea a peste 2 kilometri de rețea de canalizare menajeră și a peste un kilometru de canalizare pluvială, care vor subtraversa, de asemenea, șoseaua de centură, pe o porțiune de 50 de metri”, explică reprezentanții CAO.

Investiția, estimată la 9,8 milioane de lei (TVA inclus), va fi realizată din fonduri proprii, conform angajamentului asumat la demararea proiectului și a bugetului pentru Investiții, Întreținere și Dezvoltare, aprobat în decembrie 2022 de acționarul majoritar al CAO – Municipiul Craiova, prin Consiliul Local.

„Pentru Compania de Apă Oltenia, implicarea în dezvoltarea comunității locale este o țintă permanentă. Ne bucurăm să punem o piatră de temelie la acest proiect extrem de important pentru întreaga regiune a Olteniei. Sănătatea este unul dintre pilonii principali în orice societate și, de aceea, ne luăm în serios rolul prin care putem sprijini construirea Spitalului Regional de Urgență din Craiova”, completează reprezentanții CAO.

Data limită de depunere a ofertelor, în cadrul acestei licitații, este 22 decembrie 2023, criteriul  de atribuire a contractului fiind “cel mai bun raport calitate – preț”.