Astăzi, în comuna Apele Vii din județul Dolj, a luat startul acțiunea de plantare a primei păduri din nisipurile Olteniei, realizată prin fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

Acțiunea a demarat, în ciuda ploii, în prezenta ministrului Mediului, Mircea Fechet, care este convins că prin aceste împăduriri va fi stabilizată suprafața de 70 de hectare de „nisip al Olteniei”.

„Nu mai vrem nisipuri în Oltenia. Vrem să avem cât mai multă pădure. Dacă lăsăm nisipurile să cucerească toate solurile fertile, înseamnă că ne-am resemnat”, a spus ministrul, prezent, marți în Dolj.

Studiile arată că anual, din cauza deșertificării, în sudul României, se pierd aproximativ 1.000 de hectare de soluri fertile. Dacă nu se iau măsuri urgente, a spus Fechet, în următorii 50 de ani, această regiune va fi deșert.

În comuna Apele Vii din Dolj, prin acest program, vor fi plantați 350.000 de puieți pentru a stabiliza solurile nisipoase.

În zona Olteniei, între Dunăre și Craiova, deșertificarea avansează rapid, ceea ce duce la dispariția unor suprafețe agricole importante, cu efecte economice majore asupra satelor.

Apele Vii este o comună în județul Dolj, (Oltenia), formată numai din satul de reședință cu același nume. Se află pe un sol preponderent nisipos localizată în Câmpia Romanaților.

Deșertificarea acestei zone din Oltenia a devenit o problemă atât de mare, încât guvernul României a decis să aloce fonduri de zeci de milioane de euro din PNRR pentru înființarea de păduri care să oprească fenomenul.