Să ai variantă pentru efectuarea PET CT-ului doar în București și alte câteva orașe din țară, asta înseamnă să continui să îți bați joc de pacienții oncologici din întreaga țară. Înseamnă să nu îți pese, dar să îți fie drag să ieși ca păduchele în frunte și să apreciezi ce se mai face în zona privată și să bați câmpii cu un program național de oncologie sau cu un registru al pacienților cu cancer.
Ia mergeți, domnule Rafila, într-o zi oarecare din săpatămână, la 7 dimineața, și vedeți ce se întâmplă în clinicile din București care fac aceste PET-CT-uri. Cum copilașii stau la coadă pentru un strop de mai bine. Totul după ce fac multe ore pe drum cu mașina…sau cu trenul. Cum toți pacienții, extrem de obosiți, pentru că nu toți își permit cazare anterior zilei efectuării procedurii, ridică neputincioși din umeri și spun că la ei în regiune nu au un așa aparat.
Nici Craiova, centru universitar, AUZI!, centru universitar!…nici Craiova nu are unul funcțional! Am tot făcut statistici și știm cum stă Oltenia din punct de vedere oncologic! Au un aparat pe la UMF, dar pentru că ipocrizia este la loc de cinste, nimeni nu a luat o decizie până acum. E acolo de ceva ani, nu de zile, nu de luni. De ani! Cum este treaba, domnule rector al UMF, cu acest aparat, cu aceste investigații pe care le promovați cu nerușinare pe site-ul Departamentului de Imagistică al UMF-ului? Când veți realiza, domnilor, importanța acestei investigații?
Se face investigația asta, în țările dezvoltate, de multă vreme. Slavă Domnului, alte orașe au mai mișcat când au auzit de ea. Craiova doarme. Doarme sub ipocrizia celor care nu vor să facă nimic. O vor face, poate, cei ce vor veni…când PET-CT-ul va fi, în alte țări, o procedură învechită. Noi tot în urmă vom rămâne. Pentru că nu vrem! Pentru că dacă niște idioți iau decizii în haosul minții lor (sau al interesului personal)și nu știu cum părinții din această țară duc lupta cu cancerul. Nu o duc pentru ei, ci pentru copilași de 3, 5, 7 ani, etc! Cum copiii își pun părinții în mașină, în tren, fac sute de kilometri, tot pentru a duce această luptă! Și acum este frig! Trenul ajunge la 6…la 5…clinicile deschid la 7.20 sau 7.30. Și aceste familii tremură în fața ușilor până se deschid clinicile. Cum bătrâni singuri încearcă să răzbească în acest sistem al incompetenței. Mergeți, domnule Rafila, mergeți și priviți-i în ochi! Pe rând! Pe fiecare în parte, pe vârste…cum doriți, dar priviți-i!
Revenind la autoritățile noastre, la factorii decizionali din Craiova, întrebăm: Ce să facem să avem un aparat funcțional pentru PET CT în regiunea Olteniei? De ce s-au oprit toate demersurile? Ce interese sunt în acest proiect? Pe cine avantajează și pe cine nu? Nu vă e, măăă, rușine? Da, vouă, voi cei care rânjiți în fața reporterilor când prezentați nimicuri. Aceleași nimicuri, an de an, modificate pe alocuri de voi. Voi cei care faceți tot felul de prezentări pentru că e bine să mai ieșiți din scorbura voastră îmbâcsită de neputință. Să vă fie rușine! Mergeți și voi și priviți oamenii din Oltenia, din Dolj, din Craiova(GRAV și RUȘINOS) cum parcurg sute de kilometri pentru această procedură.
Am scris despre acest PET CT. Este șansa pacienților cu cancer, mai ales a celor aflați în monitorizare. Suntem rău, foarte rău…în urmă! Nu ar trebui să lipsească, nu de acum, ci de când au apărut și la noi în țară, din Spitalul Clinic Județean Craiova. Se va face clinica de oncologie, despre care îmi place să cred că va fi un proiect realizat cu RESPONSABILITATE! Nu o lăsați fără acest aparat pentru PET-CT! Nu mai fiți ipocriți și lași!