Sărbători fără colindători nu există, așa cum nici Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova nu poate exista fără momentele muzicale speciale care au compus un extraordinar concert de Crăciun.

La final de decembrie, în Sala de concerte a Liceului de Arte „Marin Sorescu”, a avut loc o lecție de măiestrie a elevilor claselor de muzică, pregătiți de profesorii lor îndrumători, care, cu mult talent, au adus muzica mai aproape de divinitate și divinul mai aproape de noi.

„A fost ziua în care muzica a înfăptuit minuni, copii transfigurați prin puterea sunetului, profesori mândri de a fi putut da copiilor aripi și curaj de a transforma notele în magie, public vrăjit. Într-un un cuvânt, a fost un Concert de Crăciun de esență tare, unică, amestec de talent, muncă, dăruire, sacrificiu, spectacol de înaltă ținută”, a menționat directorul Liceului de Arte Marin Sorescu, Eduard Gegiu.