Numeroase nereguli au fost depistate în Hala de Carne din municipiul Târgu Jiu, duminică, când comisarii de la Protecția Consumatorului au efectuat verificări. Administratorii acestor firme aleg să comercializeze produse după propriile reguli, bunul simț și respectul pentru client, pentru sănătatea acestuia, lipsind cu desăvârșire.

Camere frigorifice neigienizate cu urme de rugină, mucegai, cu instalație improvizată din care curgea apa, spații de lucru cu mese de lucru și utilaje neigienizate, cu urme de sânge și resturi de carne, scurgeri cu grilaj blocat de resturi de carne, carne fără elemente de informare-caracterizare, carne cu modificări organoleptice, preparate cu data durabilității minimale depășită (expirate), carne păstrată la temperatura de 7-8 grade fata de 0-4 grade temperatura impusă de producător, vitrine frigorifice neigienizate cu resturi alimentare, praf, rugină acumulate în timp, cu improvizații la instalațiile electrice, cu sticla lipita cu scotch, lipsa valori nutriționale pe eticheta preparatelor din carne, acestea sunt neregulile pentru care s-au luat măsuri.

Potrivit Protecției Consumatorului Gorj, au fost aplicate patru amenzi contravenționale în cuantum total de 20.000 lei și un avertisment.

Totodată, au fost dispuse și măsuri complementare, respective: oprirea temporară a prestării serviciilor până la remediere; oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman al produselor neconforme (circa 470 kg).