Suprafața de joc din Sala Polivalentă Craiova a fost înlocuită, costul investiției fiind suportat din bugetul local, anunță edilul municipiului, Lia Olguța Vasilescu.

Parchetul din Sala Polivalentă este de același tip pe care se va juca la Olimpiada de la Paris.

„Au fost finalizate lucrările de înlocuire a suprafeței de joc din Sala Polivalentă, ca rezultat al unei investiții realizate de Primăria Municipiului Craiova. Noul parchet instalat este de același tip pe care se va juca la Olimpiada de la Paris, din 2024”, a scris Vasilescu într-o postare pe Facebook.

Suprafața de joc nu a fost deloc înlocuită de când a fost inaugurată sala. Până acum a fost doar vopsită.

În privința investițiilor, anul trecut a fost cumpărat un sistem cu LED-uri care permite organizarea marilor competiții internaționale.

„Vechiul parchet este cel montat în 2012, atunci când Sala Polivalentă a fost inaugurată. De-a lungul timpului, suprafața de joc a fost doar vopsită, iar intenția noastră este aceea de a o refolosi pentru viitoarele piese de mobilier urban. Aceasta reprezintă o nouă investiție în Sala Polivalentă, după ce, la sfârșitul anului trecut, a fost achiziționat un sistem perimetral cu LED-uri de înaltă calitate, care îndeplinește cerințele pentru organizarea marilor competiții internaționale”, a mai spus edilul Craiovei.