Peste 600 de elevi şi cu rezultate deosebite la olimpiadele naţionale şi internaţionale de specialitate şi 200 de profesori îndrumători au fost premiaţi, miercuri, la Gala Excelenţei în Educaţie organizată de către reprezentanții Consiliului Judeţean Olt.

Potrivit organizatorilor evenimentului, au fost acordate 827 de premii, în valoare totală de 220.800 lei.

Mariu Oprescu, președintele CJ Olt, a menționat că numărul elevilor premiaţi a crescut de la an la an, punctând că scopul acestor acțiuni este de a susţine performanţa.

“Avem o nouă gală a excelenţei în educaţie, un lucru care n-ar fi fost posibil fără rezultatele excepţionale obţinute de voi, dragi elevi, de dedicarea profesorilor care v-au îndrumat şi de implicarea părinţilor. Iată, împreună reuşim să oferim o cale a educaţiei, celebrată sub toate formele ei şi în acelaşi rezultatele pe care voi le obţineţi cu greu prin muncă, dăruire şi implicare. Cred că e important ca voi să continuaţi acest lucru şi cel mai important este că de-a lungul acestor zece ediţii au fost mii de elevi şi profesori care au urcat pe scena premierii şi au format un tablou al excelenţei, al inspiraţiei şi în acelaşi timp au marcat generaţiile viitoare care văd ce înseamnă succesul şi performanţa. Aşa cum dascălii păstrează în suflet de la generaţie la generaţie chipuri de elevi care îşi doresc să înveţe şi noi păstrăm în suflet de la gală, la gală, aceşti copii minunaţi al căror parcurs, iată, îl urmărim şi ajung în aceste momente să ne salute din marile universităţi din ţară şi din străinătate. Am spus-o de fiecare dată cu tărie, dacă aceste evenimente organizate de autorităţile publice locale reuşesc să vă facă să nu vă opriţi şi în acelaşi timp poate să vă facă să fiţi mai buni, înseamnă că ne-am atins scopul. Rămâne ca voi, dragi elevi, să transmiteţi această pasiune mai departe şi generaţiilor care urmează”, a precizat Oprescu.

Cel mai mare premiu este de 3.500 lei și l-au obținut cei care sunt pe podium la olimpiade internaţionale.

„Aşa cum am spus-o, premiul cel mai mare – 3.500 lei. Nu pot decât să le mulţumesc şi să spun încă odată cu tărie că dacă astfel de evenimente pe care autorităţile publice le organizează reuşesc să-i facă să nu se oprească sau să fie mai buni, înseamnă că ne-am atins scopul”, a menționat Adrian Bărbulete, inspector școlar general al ISJ Olt.