Primăria Craiova va mai împrumuta 14 milioane de euro, de la Banca Europeană pentru Reconstucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru a finaliza lucrările de reabilitare și modernizare a șapte unități de învățământ din oraș. Cu BERD există deja un contract în derulare, încheiat în 2018, și astfel se va majora finanțarea acordată Primăriei Craiova.

Autoritățile locale vor putea majora acest contract încheiat în anul 2018 cu BERD, la baza noului împrumut stând gradul de îndatorare la data de 31 decembrie 2023.  

„Gradul de îndatorare aferent execuției bugetului local la data de 31.12.2023 a fost de 5,15%, astfel că investițiile propuse a se achita din majorarea contractării de către Municipiul Craiova a finanțării rambursabile externe cu suma de până la 14 milioane euro, se încadrează în prevederile art. 63 alin 4 din Legea 273/20006 privind finanţele publice locale cu modificările și completările ulterioare.  Prin Raportul Direcției de Investiții Achiziții și Licitații nr.68979/19.02.2024, a fost întocmită lista ce cuprinde obiectivele de investiții de interes local pentru a căror realizare și finalizare este necesară contractarea unui împrumut, și anume: – Școala gimnazială Ion Creangă, Școala gimnazială Sfântul Gheorghe – fostă 23, Școala gimnazială Sfântul Gheorghe – fostă 24, Grădinița Pinocchio, Colegiul Național Nicolae Titulescu, Grădinița Castelul Fermecat, Grădinița Paradisul Copiilor”, arată autoritățile locale într-un raport privind aprobarea acordului majorării finanțării rambursabile externe.

Au existat întrevederi și cu alte bănci, dar tot pentru BERD s-a optat.

„Din întrevederile avute cu Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii și Banca Europeană pentru Reconstucţie şi Dezvoltare și având în vedere contractul de împrumut aflat în derulare cu BERD, considerăm oportună și temeinică finanțarea obiectivelor de investiții de interes local menționate mai sus, printr-o majorare a finanțării acordată de către BERD pentru acestea”, explică autoritățile.  

Propunerea pentru majorarea finanțării va ajunge pe masa consilierilor municipali, joi, urmând a fi supusă la vot în cadrul ședinței din această lună.

„În temeiul prevederilor art. 61 și art 63, alin 4 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum și art. 129 alin.2 lit. b coroborat cu alin. 4 lit.b, art 139 alin.1 și art.196 alin.1 lit a. din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, propunem promovarea pe ordinea de zi a sedinţei ordinare din data de 29.02.2024, a proiectului de hotărâre privind aprobarea Acordului de majorare a finanțării rambursabile externe de 24,2 milioane euro, cu suma de până la 14 milioane euro, de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării și finalizării unor obiective de investiții de interes local”, mai spun autoritățile municipale.

Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările și completările ulterioare permite consiliilor locale să aprobe contractarea de împrumuturi interne sau externe pe termen scurt, mediu sau lung pentru realizarea de investiţii publice de interes local.

Acestora li se interzice accesul la împrumuturi sau să garanteze orice fel de împrumut dacă totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la împrumuturile contractate şi/sau garantate, dobânzile şi comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează să fie contractat şi/sau garantat în anul respectiv, depăşeşte limita de 30% din totalul veniturilor proprii ale bugetului local, formate din: impozite, taxe, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit.

În data de 4 decembrie 2018, a fost incheiat un contract între Municipiul Craiova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru o finanţare rambursabilă în sumă de 15 milioane euro, având ca destinaţie achiziția de autobuze cu normă de poluare Euro VI, amenajare clădire din strada AI Cuza nr.1, reabilitare sediu Primăria Municipiului Craiova din strada AI Cuza nr.7 şi măsuri de performanţă energetică privind clădiri aparţinând de șase unităţi de învăţământ în Craiova.

În data de 22 octombrie 2020, pentru a acoperi creșterile de costuri, a fost încheiat un nou contract având ca obiect extinderea cu 9,2 milioane euro a împrumutului existent, astfel suma împrumutată totală a devenit 24,2 milioane euro.

Acum, prin Raportul Direcției de Investiții Achizitii și Licitații nr.68979/19.02.2024, se precizează faptul că „împrumutul contractat de la BERD nu asigură execuția și finalizarea acestora, întrucât valoarea lor a fost influențată de: -auditul energetic (ce a impus mai multe măsuri pentru respectarea cerinței de eficiență energetică) – modificările legislative (tâmplărie aluminiu, termosistem vată bazaltică, finisaje interioare cu clasa de rezistență la fum S1) – cantitățile de lucrări mai mari pentru reparații locale, finisaje interioare la reabilitarea totala a finisajelor interioare. -aceeași situație și pentru instalațiile termice, instalațiile electrice și sanitare. În raportul sus menționat, se precizează faptul că obiectivul contractului de execuție a lucrarilor, nu poate fi atins fără respectarea auditului energetic”, explică autoritățile locale în raport.

Cheltuielile necesare execuției și finalizării obiectivelor de investiții se prezintă astfel: Școala gimnazială Ion Creangă- 1.335.144 euro;  Școala gimnazială Sfântul Gheorghe – 1.527.024 euro; Școala gimnazială Sfântul Gheorghe –3.512.540 euro; Grădinița Pinocchio-1.559.423 euro; Colegiul Național Nicolae Titulescu-3.162.805 euro; Grădinița Castelul Fermecat-1.377.806 euro;  Grădinița Paradisul Copiilor 1.525.255 euro.  

Din estimările specialiștilor din cadrul Primăriei Craiova, nu sunt șanse ca din veniturile proprii să fie acoperite aceste cheltuieli. Astfel, singura soluție este o nouă extindere a finanțării.

„Așa cum se prezintă estimările de venituri și cheltuieli cuprinse în bugetul local în perioada 2024 – 2025, având în vedere indicatorii aprobați pentru obiectivele mai sus menționate, valorile rezultate în urma elaborării documentațiilor tehnice, respectiv indicii de ajustare preconizați pentru acestea, luând în calcul și necesarul de alocări pentru celelalte obiective prioritare din programul de investiții, este improbabilă acoperirea acestora din veniturile proprii ale Municipiului Craiova. În această situație, necesitatea și oportunitatea realizării investițiilor fiind evidente, singura posibilitate de finanțare a cheltuielilor este împrumutul”, concluzionează autoritățile locale.