Anual, în data de 4 martie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) marchează Ziua mondială a obezităţii, cu scopul de a atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă obezitatea şi pentru a creşte gradul de conştientizare asupra importanţei prevenirii acestei boli şi a tratării sale.

Anul acesta, sloganul sub care se desfăşoară campania de informare a OMS este “Let’s Talk About Obesity And…” (“Să vorbim despre obezitate şi…”), menţionează www.worldobesityday.org/

“Vrem să valorificăm conversaţiile privind sănătatea, tinerii şi lumea din jurul nostru pentru a vedea cum putem aborda obezitatea împreună. În această zi, să împărtăşim cunoştinţele, să milităm împreună şi să vedem obezitatea dintr-o perspectivă diferită”, mai arată site-ul amintit.

Din 2021, a fost creat un grup consultativ global pentru a proiecta şi difuza campaniile de Ziua mondială a obezităţii. În 2024, membri ai acestui grup consultativ sunt: CAMMYN; Dasman Institute; EASO; ECPO; Health Consumers’ Council of WA; Healthy Caribbean Coalition; Obesity Action Coalition; Obesity Canada; Obesity Prevention and Control Society of the Chinese Nutrition Society (OPCS-CNS); Singapore Association for the Study of Obesity (SASO); Stowelink; The Obesity Society; World Heart Foundation; Obesity Action; Malaysian Association for the Study of Obesity; Hong Kong Association for the Study of Obesity (HKASO); Ezintsha; NGO Obesidade Brasil; Dasman Diabetes Institute; United World Against Diabetes; BeActive Foundation Ghana; Wolfson Institue of Population Health; Cameroon Baptist Convention Health Service (CBCHS), precizează site-ul citat.

Potrivit OMS, în cazul în care nu vor fi luate măsuri eficiente pentru prevenire şi tratament, în 2025 mai mult de 50% din populaţia lumii va fi obeză. Supraponderabilitatea şi obezitatea constituie acumulări anormale sau excesive de grăsimi, iar indicele de masă corporală (IMC – raportul greutăţii în kg la pătratul înălţimii în metri) se utilizează pentru clasificarea excesului de greutate şi a obezităţii la adulţi.

Conform OMS, IMC mai mare sau egal cu 25 este supraponderabilitate, iar IMC mai mare sau egal cu 30 este obezitate. Timpul petrecut la televizor, în faţa calculatorului, lipsa activităţii fizice şi o alimentaţie bogată în grăsimi, zahăr şi sare reprezintă cele mai frecvente cauze de creştere a numărului de persoane cu obezitate, mai arată www.worldobesityday.org.

Excesul de greutate şi obezitatea pot fi prevenite, în primul rând, prin alimentaţie, evitând dulciurile concentrate, sucurile carbogazoase, mâncarea de tip fast-food, produsele procesate cu conţinut ridicat de zahăr şi grăsimi, alegând consumul de legume şi fructe, de cereale integrale, practicarea de activităţi fizice.