INTERVIU | „Nu te irosi”, cu Teo Argint: „Vrem să formăm comunități de tineri care își doresc să fie bine ca, mai apoi, să facă bine în comunitate”

Sensibilitatea lui Teo se împletește de minune cu armonia pe care o transmite în acțiunile sale. Vorbim despre naturalețe și profunzime, despre o tânără care chiar ne încurajează să trecem la fapte, chiar și atunci când nu prea avem chef de nimic. Așa a început ea. Și a pus, în timp, amprenta magică a încrederii că „poți și tu”. Teo Argint este jurnalistă și reprezentant al Asociației „Nu te irosi”. Ne-a dezvăluit, în cadrul unui interviu, cum reușește să-și materializeze visurile și ce obiective și-a stabilit pentru acest an.

Reporter: „Nu te irosi” este proiectul despre care îmi doresc să discutăm…mai mult. Este un proiect prin care ne îndemni, pe fiecare dintre noi, să lăsăm ceva în urma noastră. Poate nu zilnic, dar cumva să o facem. De ce „Nu te irosi” și cum a luat naștere acest proiect?

Teo Argint, președinta Asociației „Nu te irosi”: Mulțumesc, Octavia, în primul rând, pentru atenția pe care o acorzi ONG-urilor și oamenilor care încearcă să lase bucățele de „mai bine” în lume! Well, cred că nu exagerez când spun că „Nu te irosi” este proiectul prin care mi-am găsit practic sensul și direcția și care mi-a dat sentimentul de utilitate, de…„Fratee, chiar pot schimba mentalități, aduc plusvaloare prin ceea ce fac!”. Am gândit inițial „Nu te irosi” ca pe un podcast cu tineri inspiraționali (podcast pe care ne dorim să-l reluăm). Etapa de podcast a durat cam doi ani, după care, după o pauză forțată de împrejurări, mi-am dat seama că ideea care stă în spatele numelui ar avea mai multă forță, mai multă credibilitate în fața instituțiilor și ar aduce mai mult ajutor dacă „Nu te irosi” ar deveni un ONG. Astfel, în decembrie 2022 am înființat ASOCIAȚIA NU TE IROSI, în care ne axăm pe dezvoltare personală, pe sănătate mintală și pe educație non-formală. Pe activități ce au în prim plan stabilitatea emoțională a oamenilor. Adică acele nevoi mai „de finețe”, care stau în vârful piramidei lui Maslow, dar care urlă să fie ascultate și validate, mai ales de către noua generație.

Rep.: Tare ideea…

T.A.: Da, s-o luăm cu începutul. Ideea numelui „Nu te irosi” a pornit în pandemie, prin 2020, când am fost la un pas de burn-out. Era o perioadă dificilă pentru mine, atât la job, cât și pe plan personal. Pe plan amoros, treceam printr-o despărțire bruscă și care m-a zdruncinat. Începusem să resping toți oamenii de care mă simțeam atrasă, din frici și complexe care provin din copilărie. În paralel, la job, munca de teren se împuținase și era așa cum n-o mai descoperisem vreodată: cu străzi pustii și cu spitale sufocate de pacienți cu covid. Cu măști și tone de dezinfectanți, cu oameni speriați sau, dimpotrivă, foarte ignoranți. Urmăream permanent decesele pacienților. Trebuia să le știu. Să le documentez și să le transmit redacției. Așadar, eram într-o continuă alertă. Simțeam multă agitație în corp, mult cortizol și adrenalină, de parcă aveam mereu un tigru pe urmele mele. Pe deasupra, colega mea de apartament se mutase în alt oraș, așa că m-am trezit deodată singură și „izolată” între patru pereți. Eei bine…toți acești factori m-au apropiat de un stres cronic. Ajunsesem să mă târâi prin casă, fără vlagă, fără poftă de viață. Aveam crize de plâns spontane și insomnii până la 3-4 dimineața. Aveam zile în care mă simțeam incapabilă să mă ridic din pat sau să mănânc ceva ca să nu leșin de foame. Simțeam că nu mai fac nimic util cu viața mea, că îmi plâng singură de milă și că las să curgă zilele pe lângă mine în același ritm deplorabil. Simțeam că mă irosesc. A fost o perioadă, pe care, acum, când privesc în spate, realizez că am dus-o singură, în secret, fără să cer ajutor nici măcar de la familie. Păream bine.

Rep.: Și, totuși, tu știai cum ești…

T.A.: Nu eram deloc bine și voiam să ies din acea stare. Așa că am început să citesc cărți de dezvoltare personală și să ascult podcasturi despre mindset, despre motivație, disciplină, neuroștiință și psihologie. Aveam nevoie de mentori care să mă îndrume. Pe o parte dintre ei i-am găsit în cărți, pe alții în viața reală.  Mi-am revenit ușor-ușor, prin exemplele lor. Încă de atunci mocnea în mine ideea că nu vreau să las aceste exemple doar pentru mine și că e nevoie să le aduc și în fața oamenilor care s-au aflat în situația mea. Mi-am spus că dacă eu am reușit să mă ridic, și alții pot.  Și mai era ceva. Un paradox care m-a urmărit toată viața: În școală și liceu am fost eleva de 10, care învăța de toate, își făcea temele, mergea la olimpiadă și…cam atât.  Aveam zero activități extrașcolare sau voluntariat, prin care să mă dezvolt și altfel, în afara orelor de curs. Acum privesc în urmă și mi se pare că, axându-mă doar pe rezultate școlare, nu mi-am dat voie să mă cunosc în diverse ipostaze. Ei bine, prin aceste podcasturi, voiam să ajung la elevii sau studenții care simt că nu fac nimic cu viața lor. Care poate se simt singuri și neînțeleși. Care au probleme acasă. Care au visuri, dar nu au oameni care să-i încurajeze și să-i îndrume. Care au nevoie de mentori. Care nu vor să-și irosească potențialul sau să se piardă pe drum- care nu vor să se irosească.

Rep.: Când a fost primul podcast?

T.A.: În octombrie 2020, mi-am făcut curaj și așa a luat naștere podcastul „Nu te irosi”, iar primele episoade le-am filmat…în sufragerie, în apartamentul închiriat în care locuiam atunci. După, am reușit să ne mutăm și să dezvoltăm proiectul, dar începuturile au fost tare simpatice și provocatoare.

foto: primul podcast NU TE IROSI în sufragerie – Teo Argint și Mihăiță Avram, om de radio

Rep.: Teo, care este cea mai mare provocare de până acum, în derularea acestui proiect? 

T.A.: Cred că etapa de podcast a fost cea mai mare provocare de până acum. Pentru că a fost și cea mai lungă și ne-a consumat cele mai multe resurse: de energie, de timp și de bani. Și a fost și etapa în care a apărut de fiecare dată ceva neprevăzut, care ne-a făcut să ne schimbăm planurile radical. Spre exemplu, ne-am mutat studioul de podcast de vreo patru ori. Am redecorat locația și am pus tapet pe pereți tot de vreo patru ori(râde n.r.). De multe ori, nu ne sincronizam cu invitatul, cu cameramanul sau cu proprietarul care ne oferea locația pentru câteva ore. De asemenea, orele se suprapuneau cu jobul și făceam cumva slalom între teren și podcast. A fost un cerc vicios pentru mine și, din păcate, nu am reușit să fac sustenabilă etapa de podcast. Da, am venit cu bani din propriul buzunar. Da, de „n” ori am ajuns acasă epuizată și frustrată că, deși ofer multă calitate prin discuțiile cu oameni tineri și relevanți, vizualizările pe youtube nu depășeau câteva sute. Dar, în ciuda acestor greutăți, pentru mine, etapa de podcast a fost și cea mai frumoasă. A fost cu multă dopamină și serotonină în corp. Cu multă motivație și inspirație de la invitați extraordinari, pe care i-am numit mentori ai „Nu te irosi”.

Rep.: Ai renunțat sau ai suspendat ideea?

T.A.: Podcastul a fost ceva aparte, la care nu am renunțat. Este pe pauză momentan, dar facem eforturi să găsim o soluție sustenabilă, prin care să ne permitem constant aparatură, cameraman, locație și montaj video. Cu această ocazie, dacă îmi permiți, fac un apel către comunitate. Către antreprenori locali, companii care vor să ne devină sponsori pentru podcast și cu care ne dorim să dezvoltăm un parteneriat solid și îndelungat: vă rog, dați-ne un semn dacă vreți să ne susțineți și să fiți parte din acest proiect de suflet!

foto: Una dintre locațiile amenajate pentru podcast, în care am pus tapet pe pereți, împreună cu echipa entuziastă.

Rep.: Teo, ce ți-ai propus pentru anul acesta? Ai oameni potriviți lângă tine? Da, poate că e o întrebare mai dură…dar pentru toate aceste acțiuni contează foarte mult să fiți fiecare cu părerea lui, dar cu un obiectiv comun. 

T.A.: Un prim obiectiv de anul acesta este să continuăm proiectul „S.O.S, stresat la BAC!”, prin care ne dorim să ajungem în cât mai multe licee din Craiova și nu numai. Prin discuțiile cu elevii (dar și cu părinții lor) vrem să subliniem două idei esențiale: 1. „Nota nu te definește ca om!” și 2. „Ești mai mult decât un examen!”. Avem deja un material despre gestionarea emoțiilor la examen, filmat cu un psihoterapeut care răspunde întrebărilor elevilor de clasa a XII-a, despre cum pot să treacă cu bine peste această perioadă a bacalaureatului. Podcastul poate fi accesat oricând de elevi, fie prin intermediul codului QR pe care l-am atașat în pliante, fie direct pe canalul de youtube NU TE IROSI. Acesta ar fi un prim obiectiv. Totodată, vrem să promovăm utilitatea psihodramei în relația cu noi înșine și în relațiile interumane, așa că o să organizăm astfel de workshopuri, împreună cu partenera noastră, Irina Gruia. De asemenea, vrem să dezvoltăm pagina de Tik Tok (mai ales că acolo sunt o mare parte din beneficiarii noștri, tinerii generației Z), dar și celelalte pagini cu informații utile despre stabilitatea emoțională, cu ajutorul psihologilor, trainerilor sau al altor oameni din domeniu. Vrem să formăm comunități de tineri care își doresc să fie bine ca, mai apoi, să facă bine în comunitate.

 foto: Activitatea „S.O.S stresat la Bac!” – Asociația „NU TE IROSI”, în liceele „Carol I” și „Elena Cuza” Craiova, la festivitățile de absolvire ale elevilor de cls a XII-a (600 de beneficiari)  – iunie 2023

Rep.: Oamenii potriviți?

T.A.: Dacă am oamenii potriviți lângă mine mă întrebi? Sincer, lucrez la asta. Timpul pentru mine este o problemă, pentru că mă împart între job, asociație, cursurile de psihodramă (sunt studentă), voluntariat, plus alte roluri din viața personală. În asociație suntem o mână de tineri plus câțiva parteneri. Dar avem nevoie să creștem și să atragem lângă noi oameni cu aceleași valori. Din fericire, începe să fie deschidere către astfel de subiecte din partea comunității.

Rep.: Când nu-ți iese ceva așa cum îți propui inițial, ce faci? Ce resetezi? Ce schimbi pe parcurs?

T.A.: Bună întrebare. În general, încerc să turez motoarele: Muncesc mai mult, consolidez echipa sau fac un call to action către comunitate. Încerc să găsesc o soluție eficientă, prin care să nu mă îndepărtez de scop. Dar cred că cel mai mult în astfel de situații mă ajută cursurile de psihodramă, unde folosim jocul, inversiunea de rol și alte tehnici care cresc gradul de spontaneitate. Și cu cât gradul de spontaneitate e mai mare, cu atât scade anxietatea pe care o resimt în situații-limită. Practic, spontaneitatea mă stimulează să găsesc un răspuns adecvat la o situație nouă sau, din contră, să găsesc o soluție nouă la o problemă deja cunoscută.

Rep.: Ajută spontaneitatea?

T.A.: Aici îmi vine în minte un exemplu concret. În vară, am creat evenimentul „Cum vorbim în familie despre sex?”, în aer liber, într-o poiană înconjurată de copaci și amenajată cu luminițe. În acea săptămână a fost caniculă- n-am simțit niciun strop de ploaie. În ziua evenimentului se anunța, de asemenea, vreme bună. Eei, bine, la nici o oră de la începerea activității, s-au adunat norii de ploaie, a început să bată vântul, iar participanții începuseră să resimtă frigul. Nu voiam să anulăm workshopul, dar nici nu mai puteam rămâne sub cerul liber. Așa că am luat o hotărâre pe loc. Am mers pe un deal cu toții, unde se afla o clădire în construcții (viitorul hub educațional al Irinei Gruia, care în acest moment este deja dat în folosință pentru tabere cu copii). Deși înăuntru era întuneric, nu erau geamuri, ci doar găuri pentru ferestre, iar pe jos cimentul era rece ca gheața, pentru participanți se pare că nu a contat. Am făcut lumină cu ajutorul unei lanterne, ne-am pus pături pe jos, iar workshopul a continuat cu multe discuții și informații utile. Pentru mine, a fost o confirmare că este mare nevoie de astfel de evenimente în Craiova, și nu numai.

Rep.: Teo, oricât de tare ne-ar plăcea să derulăm o activitate, nu putem face acest lucru fără fonduri financiare. E greu, e ușor? Ce formulă ai găsit aici?

T.A.: Trebuie să recunosc că sunt un om care, de când se știe, se axează mai mult pe emisfera dreaptă a creierului, cea emoțională, afectivă, creativă și intuitivă. Și mai puțin pe emisfera stânga, responsabilă de partea logică, de calcule și matematică.  Așadar, partea cu finanțele nu este punctul meu forte (râde n.r.). Fiind un ONG la început, fondurile vin greu, așa că de multe ori apelăm la autofinanțare. Dar ca să putem derula activitățile, formula pe care am găsit-o se bazează în mare parte, pe donații. Spre exemplu, la evenimentele pe care le organizăm, intrarea se face pe bază de donație, iar asta ne ajută să ne plătim costurile. De asemenea, o variantă ar mai fi formularele 230, prin care oamenii pot dona impozitul de 3,5% din venit. Anul acesta ne dorim să apelăm la firme locale care și-ar dori să ne susțină prin sponsorizări. Când mai creștem, ne gândim să scriem proiecte pentru nevoile beneficiarilor noștri și să obținem finanțare.

Rep.: Care a fost, până acum, acțiunea în care te-ai regăsit cel mai mult?

T.A.: În decembrie, Asociația „Nu te irosi” a împlinit un an de la înființare, iar în acest prim an nu am apucat să derulăm foarte multe activități. Însă cel mai mult m-am regăsit în evenimentul din vară, despre care povesteam mai sus- „Cum vorbim în familie despre sex?”- organizat pe 6 august 2023, în Valea Merilor, Predești, o zonă foarte pitorească și relaxantă, aflată la 15 km distanță de Craiova. Evenimentul a constat în a-i aduce pe părinții (sau viitorii părinți) preocupați de viața sexuală a copilului și care voiau să afle cum pot să aibă o comunicare deschisă cu fiii sau cu fiicele lor pe această temă. Am avut ca speakeri un psihoterapeut și un specialist în planificare familială, care au vorbit despre teme tabu, precum menstruație, masturbare, crize de identitate ale adolescenților și despre cum îi putem ajuta pe aceștia să evite persoanele rău intenționate. Despre cum împărțim responsabilitatea într-un cuplu în care unul dintre parteneri nu este deschis să abordeze subiecte despre viața sexuală cu copilul. S-a vorbit chiar și despre vârsta la care e recomandată prima discuție despre sex sau despre cum răspundem la întrebarea „Mami, tati, eu cum am apărut?”.

Rep.: Un subiect care încă pune în dificultate mulți, foarte mulți părinți…

T.A.: E un subiect sensibil pentru mine, pentru că, din păcate, în familia mea nu a existat deschidere către astfel de subiecte. Am trăit printre replici precum „Stai departe de bărbați!”, „Bărbații vor doar să te folosească!”, „Sexul e ceva scârbos!”, „Nu umbla cu nimeni, că ce-o să zică lumea?”, „Fii cuminte!”. Nu am avut spațiul sigur de a mă vulnerabiliza în fața părinților mei, iar asta m-a afectat și în viața de adult. Observ probleme ce țin de intimitate și inhibare în ceea ce mă privește și nu e greu de ghicit de unde provin. Însă nu-i judec pe părinți. Dragii de ei au fost bine intenționați, și-au dorit să mă protejeze, însă atât au știut la acel moment. De aceea am ținut mult să organizăm acest eveniment, pentru că știu cât de util este ca părinții să fie deschiși să asculte, să nu judece și să educe cu blândețe.

Rep.: Ce mai face Teo, când nici nu este pe teren pentru a se documenta pentru o eventuală știre și nici nu pregătește vreo acțiune în cadrul proiectului „Nu te irosi”?

T.A.: Teo adoră să fie studentă la psihodramă, pentru că această metodă de terapie și dezvotare personală i-a schimbat viața. Dar poate discutăm despre asta altădată. Teo este voluntar în penitenciar sau în tabere pentru copii, în cadrul Asociatiei DEPSI, care ne este și partener de încredere în acțiunile Asociației „Nu te irosi”. Teo este și jurnalistă și se documentează pentru reportaje și știri, dar adesea își exersează și dicția în oglindă. Teo citește psihologie și ascultă muuulte podcasturi pe oriunde poate: la duș, când face mișcare, când face curățenie, când mănâncă (recomand podcasturile: Mind Architect, Fain și Simplu, HelloHub, Thinking made visible, Universul Parental, Zunivers Podcast). Teo iubește plimbările pe munte și merge pe trasee ușurele, atunci când apucă. Teo adoră focul de tabără, să doarmă cu cortul și să se dea cu caiacul pe lacuri sau râuri (chiar dacă nu știe să înoate). Teo iubește să meargă la karaoke, deși nu prea are voce. Teo ascultă și cântă muzică rap, ba chiar își mai compune uneori versuri doar pentru ea, inspirate din viața sa. Teo e fan al jocurilor de societate (în special, Catan), iar uneori joacă și bowling și ping-pong, dar ia mai mereu bătaie de la prietenii mai pricepuți decât ea. Teo iubește să bea cappucino cu frișcă sau vin rose demisec în oraș, cu cei câțiva prieteni de calitate. Teo adoră câinii ca și cum ar fi proprii copii, dar suferă că nu poate să-și ia un Golden Retriever, pentru că stă la apartament și e mai mereu plecată de acasă. Teo este, în același timp, iubita lui Claudiu și sora mai mare a Mayei de 5 ani. Teo este și fiica unor părinți care o așteaptă mai des pe acasă, pe la Gorj. Teo ar mai face cursuri de parașutism, dacă ar mai avea timpul, energia și îndrăzneala de acum câțiva ani. Teo ar mai cânta și la vioară, dar nu are curajul să se reapuce. Teo procrastinează uneori și amână lucruri, pentru că o împiedică Sindromul Impostorului. Ea e Teo, cea din timpul liber.

Rep.: Un sfat pentru tinerele care au visuri, dar nu îndrăznesc din diverse motive. Și mi-l doresc a fi pentru tinere pentru că martie este luna lor. Poate aducem acel imbold…

T.A.: Aici m-ai atins, recunosc. Primul lucru care îmi vine în minte este motto-ul pe care îl scrisesem cândva pentru Nu te irosi, și anume: „TU EȘTI TOT CE AI!” Este un motto poate dur, care poate fi interpretat greșit, dar în care cred cu toată puterea.  Și acum o să mă adresez direct tinerei care citește aceste rânduri:  Fată dragă, tu ești tot ce ai! În esență, doar de tine depinde ce mindset îți alegi. De tine depinde să te dezvolți, în ciuda factorilor externi. Prețuiește-te, visează și fă pași către visul tău. Știu, poate sună clișeic tot ce am spus, dar și eu am fost în locul tău. Am provenit dintr-un mediu dur, toxic pentru mine. A fost nevoie să scot, cu curaj, capul în față. Puțin câte puțin. Până când am ieșit de acolo și mi-am creat propriul drum. Prin alegere. Prin repetiție și consolidare. Așa înveți să crești sănătos.  

Rep.: Dar pentru mamele care niciodată nu sunt mulțumite de rezultatele copiilor lor? 

T.A.: Nu sunt încă mamă, dar vă vorbesc din postura unui copil care a căutat mereu aprecierea, în spatele notelor de zece pe care le obținea. Un copil care a avut o criză de plâns, crezând că s-a terminat lumea atunci când a luat pentru prima dată o notă de 6, la liceu. Un copil care, deși era mereu premiant și lăudat pentru performanețele școlare, pe plan social era cam zero. Vă vorbesc din papucii unui copil căruia i-a lipsit voluntariatul, i-au lipsit lucrurile practice, i-au lipsit interacțiunile și activitățile extrașcolare. O notă de zece pălește în fața capacității de a-ți exprima emoțiile! Un premiu I se stinge în fața abilității de a comunica sau de a te adapta ușor.  Sigur, e nevoie de un echilibru între școală și viață socială, dar lăsați copiii să exploreze! Și, mai ales, dragi părinți, încurajați-i să facă voluntariat de mici. Să adune un sac de gunoaie din natură. Să coordoneze activități într-o tabără de copii. Să picteze un tricou pe care să-l vândă la un târg caritabil și să strângă fonduri pentru un copil sau bătrân nevoiaș. Să strângă semnături pentru o cauză nobilă. Pentru că acelea sunt experiențele care îl formează și îl pregătesc pentru provocările din viața reală!

Rep.: Și la final…un mesaj pentru…tine, Teo!

T.A.: Ce drag îmi e acest exercițiu! Obișnuiesc să-l fac la cursurile de psihodramă sau la activitățile de voluntariat cu fetele din Centrul de Detenție. În inversiune de rol, stau față în față cu mine, fie cea din trecut, fie cea din viitor și îi transmit acesteia un mesaj. Acum însă aleg să vorbesc cu Teo din prezent: Teo, mulțumesc pentru ce ai devenit și pentru ceea ce vei deveni! Azi nu mai pun presiune pe umerii tăi pentru ceea ce nu ai făcut. Măcar azi. Astăzi îți mulțumesc pentru simplul fapt că… EȘTI!