Mai multe structuri subordonate Primăriei Craiova continuă să înregistreze deficienţe în domeniul apărării împotriva incendiilor, concluziile raportului întocmit de către personalul de specialitate din cadrul instituţiei, după controlul efectuat în cel de-al doilea semestru de anul trecut, evidențiind faptul că astfel de probleme par a fi greu sau imposibil de rezolvat.
Personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor a constatat, în urma verificărilor făcute la toate structurile subordonate Consiliul Local al municipiului Craiova, că unele instituţii mai au de pus la punct anumite aspecte.
Astfel, probleme sunt în continuare la:
Sediul Direcției de Evidență a Persoanelor Craiova, Calea Unirii, nr. 45;
Sediul S.C. Termo Craiova S.R.L., Str. Mitropolit Firmilian, nr.14;
Sediul Poliției Locale Craiova, Str. Dr. Dimitrie Gerota, nr.22;
Sediul Teatrului pentru Copii şi Tineret “Colibri” Craiova, Calea București, nr. 56;
Sediul Ansamblului Folcloric “Maria Tănase” Craiova, Strada Crișului, nr. 9;
Sala Polivalentă Craiova, Bvd. Ilie Balaci, nr. 6;
Localul fostei școli nr. 35 din strada N. Julea nr. 3.
Cu ocazia verificărilor, au fost depistate nereguli și la Căminul pentru persoane vârstnice Craiova.
„Nu există contracte cu firme specializate pentru lucrările de întreținere și mentenanță a sistemului de detecție, semnalizare, alarmare în caz de incendiu”, arată raportul întocmit în urma controlului.
Probleme au fost și la școlile și grădinițele verificate, în acest caz impunându-se, ca de fiecare dată, luarea urgentă a anumitor măsuri.
„S-au controlat din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor şi protecţiei civile toate sediile instituţiilor de învătământ (şcoli, grădiniţe, licee), iar în urma controalelor de prevenire s-a constatat faptul că există unele clădiri cu destinaţia de învăţământ care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu: Grădiniţa cu program prelungit ”Eden” Craiova; Grădiniţa cu program prelungit ”Floarea Soarelui” Craiova; Şcoala gimnazială ”Lascăr Catargiu” – Grădiniţa cu program prelungit ”Lascăr Catargiu” Craiova”, arată raportul autorităților.
Au fost verificate și adăposturilor de protecţie civilă. Aici, nu sunt asigurate condiţiile de microclimat, instalaţiile de filtro-ventilaţie neavând celule filtrante sau au elemente lipsă (motor, tubulatură de aer, supape de suprapresiune, etc.).
Ca după fiecare control din ultimii ani, se fac recomadări privind intrarea în legalitate. Realitatea demonstrează însă că acestea rămân fără ecou, ani la rând, semn că fenomenul pare a fi scăpat de sub control.