Un bărbat din comuna doljeană Breasta a fost amendat, de Garda de Mediu, pentru fapte pe care tocmai el obișnuia să le reclame. Acesta a sesizat că mai mulți cetățeni nu respectă legea în privința evacuării apelor uzate, lucru pe care și el îl făcea.
După fiecare sesizare făcută de bărbat, comisarii Garzii de Mediu Dolj au mers în zonă și au aplicat legea.
„Pe principiul <<vedem paiul din ochiul altuia, dar bârna din al nostru, nu>>, comisarii Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Dolj au întreprins o acțiune de inspecție și control cu alte autorități la un cetățean cu vechime în a reclama, dar ale cărui nereguli le trecea cu vederea. Pe scurt, locuitorul cu pricina a sesizat că există nereguli la diferite persoane din localitatea Breasta privind evacuarea apelor uzate în zone nepermise, prilej cu care comisarii GNM-CJ Dolj s-au deplasat de fiecare dată și au aplicat legislația de mediu în vigoare”, arată Garda de Mediu Dolj.
Pentru că situația nu era tocmai „limpede” nici la persoana reclamantă, la apariția unor deversări ce păreau a fi de la gospodăria cetățeanului în cauză, comisarii au fost sesizați de reprezentanți ai UAT-ului și ai Poliției Locale cu privire la aceste evacuări de ape uzate.
Acesta a fost amendat cu suma de 25.000 de lei.
„După ce au inspectat terenul și au constatat că țeava de evacuare, pe care o ascunsese în pământ, provine din gospodăria petionarului cu “ștate vechi”, comisarii GNM-CJ Dolj au aplicat prevederile de mediu în vigoare și au sancționat persoana cu amendă de 25.000 de lei. Cu acest prilej, atragem atenția asupra oricărei abateri a legislației de mediu, cu atât mai mult cu cât în culpă se află cel care dorește să reclame aspecte interzise de protecția mediu”, încheie reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj.