Șapte oferte au fost depuse pentru proiectarea ultimului lot al drumului de mare viteză Filiași-Lugoj, a anunțat, luni, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Ministrul a spus că studiul de fezabilitate pentru sectorul Caransebeș-Lugoj, cu o lungime de 50 de kilometri, trebuie să fie finalizat în cel mult 20 de luni de la semnarea contractului.

Suma estimată pentru derularea acestui contract este de 18,56 milioane de lei și va fi asigurată prin fonduri europene nerambursabile.

Sorin Grindeanu susține că întregul proiect al drumului de mare viteză Filiași-Lugoj, de aproximativ 230 de kilometri, are un rol important în asigurarea unor conexiuni moderne atât între regiunile istorice ale Romăniei, cât și între estul și vestul Uniunii Europene.