Odată cu apropierea sărbătorilor pascale, atmosfera din școli înseamnă energie pozitivă și multă creativitate. În acest an, reprezentanții Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Craiova au avut o idee inedită, aceea de a amenaja un colț de poveste chiar la intrare în instituție. Elevii, sub îndrumarea cadrelor didactice, au realizat o adevărată perdea formată dintr-o mie de ouă frumos decorate.
Sub această perdea, veselă și colorată, și-au găsit locul și câteva ouă uriașe. Aici, spune directorul unității de învățământ, se pot face fotografii, copiii din comunitate pot dansa și pot visa la cadoul adus de Iepuraș.

„Însuflețiți de aceste gânduri și pătrunși fiind de spiritul Sărbătorii Învierii Domnului, ne-a venit ideea de a fi aproape nu numai de elevii școlii noastre, ci și de membrii întregii comunități locale, amenajând un „Colț de Rai” tematic, cu ouă de diferite culori, unele de dimensiuni mici, altele, mai mari. Sub perdeaua formată din cele 1.000 de ouă încondeiate cu migală de mânuțele lor, copiii se pot ascunde după ouăle uriașe, pot face fotografii amuzante, pot dansa și pot visa la cadourile Iepurașului mărinimos. Dacă cineva nu are ocazia să meargă în Parcul Romanescu pentru a vizita celebrul Târg de Paște, are acum posibilitatea să vadă un astfel de loc magic, în miniatură, la școala noastră”, a precizat directorul Școlii „Mihai Viteazul” din Craiova , Dana Maria Cotfasă.

Ouăle încondeiate cu atâta dragoste urmau să fie agățate în câțiva dintre copăceii din curtea școlii, dar din cauza ploii, acest plan inițial nu a mai putut fi respectat.
„Din nefericire, condițiile meteorologice ne-au fost potrivnice și, astfel, am fost nevoiți să improvizăm, creând, așadar, acest colț dedicat sărbătorii pascale, la intrarea principală în școală. Vă așteptăm pe toți să ne vizitați și să vă lăsați cuprinși de magia ouălor încondeiate și vă urăm anticipat Sărbători binecuvântate tuturor!”, a mai spus Cotfasă.

În acest decor festiv, așteptarea vacanței de Paște devine mult mai plăcută, iar elevii sunt încântați de faptul că au dat viață acestui proiect în școala lor.