De la miezul nopții trecute, pentru politicienii noștri a sosit momentul mult așteptat, când își scot la înaintare straiele colorate, în funcție de partid, și încep să promită câte-n lună și în stele. A început o nouă campanie electorală! În fiecare comună și oraș din Oltenia se zvonește că vom avea parte de lapte și miere, la fiecare colț de stradă.
Spectacolul electoral începe, concret, de astăzi. Noaptea trecută s-au lipit afișe, paginile de socializare fiind împânzite de fotografii grăitoare și de promisiuni fel de fel.
Ofertele electorale, indiferent de partid, sunt bogate în obiective.
Dacă deschidem acest spectacol al promisiunilor, vom vedea că infrastructura rutieră este unul dintre obiective. Fie se toarnă asfalt acolo nu există, fie se continuă lucrările acolo unde s-a mai făcut ceva în acest sens. Drumuri, autostrăzi, alei, trotuare, piste pentru biciclete, toate fac parte din acest film…despre cum va fi, evident!
Acest bal al promisiunilor continuă cu strategiile de educație, cu sistemul de sănătate, care va primi atât de multe finanțări, încât fiecare spital se va transforma total, iar fiecare pacient va primi tratament VIP, cu room service și chef personal. Canalizarea, sistemul de apă curentă și rețeaua de gaze sunt și ele obiective trecute pe listele candidaților. Nu vor lipsi nici terenurile de fotbal, neapărat la standarde europene, sălile de sport, parcurile sau centrele medicale.
Lapte și miere va fi și în domeniul digitalizării. În orice comună, în orice localitate! Se pare că avem promisiuni că fiecare cetățean va avea acces la internet ultra-rapid ca să poată absorbi în timp real toate aceste promisiuni electorale. Vedem, ulterior, cum va mai sta treaba!
Tot din categoria promisiunile dulcege sunt cele care privesc reducerea de taxe și impozite. Etapă cu etapă și totul doar spre binele cetățeanului, spun unii candidați la fotoliul de primar.
Ca de fiecare dată, în această perioadă nu vor lipsi acțiunile care promit să redefinească conceptul de spectacol. Fie că vorbim despre clasicele întâlniri cu alegătorii sau despre flash-moburi surpriză în mijlocul piețelor, campania electorală se anunță a fi un carusel vertiginos de acțiuni pline de culoare, în funcție de partid.
Viitorii gospodari de comună, oraș sau județ vor merge din poartă în poartă, strângând mâini, pupând bebeluși sau bătând pe umăr vârstnici, într-un maraton al afecțiunii publice care va putea concura cu orice telenovelă. Urmează momente de tandrețe exagerată și promisiuni șoptite cu ardoare.
Totodată, nu vor lipsi nici dezbaterile, în care candidații vor arunca ascuțite, condimentate cu acele ironii care nu mai sunt demult fine.
Și pentru că suntem oameni, trebuie să ne așteptăm și la micile gafe care vor transforma orice întâlnire într-o comedie neprevăzută. Mici lapsusuri lingvistice sau promisiuni atât de exagerate încât n-ar crede nici Caragiale dacă ar fi auzit-o.
Concluzia acestui mare spectacol electoral este simplă: fiți pregătiți pentru o avalanșă de angajamente!
Promisiunile sunt frumoase, dar totul este să nu alunecăm pe asfaltul nou turnat al așteptărilor și să ne trezim cu un brusc impact cu realitatea. Astfel, să ne echipăm cu spirit critic și cu o dorință sinceră de a vedea dincolo de spectacol și a găsi adevărata miere a competenței în marele fagure de promisiuni electorale.
Luăm loc în primul rând al acestui spectacol politic, ne bucurăm de start, continuăm călătoria prin țara asta unde laptele și mierea curg și nu prea, dar unde speranțele și visele nu au dat încă faliment, analizăm situațiile și, foarte important, mergem să votăm!