Cardurile sociale vor fi încărcate cu o nouă tranșă de bani, începând cu data de 14 iunie.
Aproximativ 2,6 milioane de persoane vor beneficia de acest sprijin, anunță ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu.
„Încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranșă, de 250 lei, va începe din data de 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încărcare a cardurilor se va desfășura în perioada 14-25 iunie 2024”, a anunțat, vineri, Adrian Câciu.
Aceasta a mai spus că beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei, familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei, familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru procurarea alimentelor sau pentru mese calde.