Aurelia Filip, candidatul PSD pentru Primăria Pielești, după ce deja a stat de vorbă cu oamenii din comună, este convinsă că proiectele sale pentru această localitate răspund nevoilor pe care ei le au
Comunitatea din Pielești are multe nevoi. Aceasta este concluzia Aureliei Filip, cea care s-a născut și a crescut în această comună și se întoarce acasă având convingerea că va reuși să aplice aici ceea ce a învățat în cei peste 25 de ani de administrație locală. A depistat deja seria neregulilor și a lipsurilor de aici și spune că are și soluții: stabilirea priorităților, munca în echipă și comunicarea permanentă cu cei pe care îi va reprezenta începând cu 9 iunie.
Aurelia Filip a plecat din comuna Pielești pentru a învăța și mai mult, pentru a se dezvolta și revine, acum, să pună în aplicare ceea ce a reușit să dobândească în toată această perioadă.
A stat deja de vorbă cu oamenii din comună și a concluzionat faptul că această comunitate are nevoie de proiecte serioase pentru a i se asigura progresul.
„Am plecat de acasă cu dorința de a învăța și de a mă dezvolta, dar întotdeauna cu gândul de a reveni și de a contribui la progresul Pieleștiului. În ultimii 25 de ani, am lucrat în administrația locală, ocupând funcții de conducere precum cea de viceprimar al Municipiului Craiova, director al RAADPFL Craiova și al Sălii Polivalente Craiova. În toți acești ani de administrație într-un oraș mare, am învățat cum să lucrez în echipă pentru a accesa și implementa proiecte mari, ce înseamnă gestionarea eficientă a bugetelor, importanța transparenței, dar și cum să facem proiectele să aibă un impact real asupra comunității. Acum, m-am întors acasă cu un singur gând: să folosesc tot ce am învățat pentru a aduce dezvoltare și prosperitate comunei noastre”, a precizat Aurelia Filip, candidat PSD pentru funcția de primar al comunei Pielești.
Aurelia Filip are în plan să transforme comuna Pielești într-un model de dezvoltare și bunăstare. Se poate acest lucru, susține aceasta, dar doar dacă găsești soluțiile în timp real și nu lași timpul să treacă pe lângă tine.
În primul rând, comuna Pielești are nevoie de consolidarea relației primărie-cetățeni. Oamenii au nevoie să fie auziți și să li se respecte drepturile.
„După ce am stat de vorbă cu oamenii din această comună, am concluzionat, în primul rând, că este nevoie să colaborăm. Oamenii să fie ascultați și sprijiniți! Și un sfat oferit la timp contează enorm. Voi avea un mod de lucru bazat pe răspuns rapid între primărie și cetățeni. Voi organiza întâlniri periodice cu ei și sesiuni de consultare publică. Vreau să mă asigur, astfel, că vocea locuitorilor este auzită, că și ei participă astfel, spunând nevoile pe care le au, la luarea deciziilor”, a completat candidatul PSD la Primăria Pielești.
Fondurile europene, cheia pentru dezvoltarea comunei
Planul Aureliei Filip, pentru progresul comunei Pielești, se bazează, în primul rând, pe accesarea fondurile europene și a celor guvernamentale.
„Da, planul de dezvoltare este unul complex. Consider că, deși schimbarea poate părea grea, cu adevărat grav este ca această comună să rămână pe loc. Să nu fie pe fază atunci când oportunitățile apar. Acest lucru este mult mai grav decât schimbarea în această comună. Și pentru schimbări majore, este clar că accesarea fondurilor europene și guvernamentale este esențială. Am experiență și știu foarte bine ce spun. Ca primar, voi accesa toate aceste oportunități pentru a finanța proiectele majore de dezvoltare”, a explicat Aurelia Filip.
Modernizarea infrastructurii – prioritate pentru investiții
Luând la pas comuna, candidatul PSD la Primăria Pielești a observat că drumurile sunt într-o stare deplorabilă, fapt pentru care se va apuca imediat de treabă, în acest sens, din 9 iunie.
Pe de altă parte, părinții din această comună au nevoie de stabilitate, de confortul oferit chiar de localitatea unde ei plătesc taxe și impozite. Astfel, Aurelia Filip a mai depistat că este absolut necesar să fie construite creșe în satele comunei și în cartierul Magnolia.
„Este esențial să începem cu modernizarea infrastructurii critice, cu drumuri, poduri și sisteme de canalizare. Nu ne vom putea dezvolta, cu adevărat, dacă nu intervenim, în primul rând, în acest sector. Comuna Pielești trebuie să devină sigură din punct de vedere rutier. Apoi, fără utilități, fără canalizare, nu ai cum să vorbești de un mediu stabil, de respect pentru acești oameni. Tot o prioritate este și construirea creșelor în satele comunei și în cartierul Magnolia. Este o nevoie a familiilor din comună. Totodată, mi-am propus ca fiecare copil din Pielești să beneficieze de condiții optime de învățare. Am depistat deja lipsurile și mi s-a confirmat faptul că unitățile de învățământ au nevoie de investiții serioase pentru a se considera unele moderne și dotate corespunzător ”, a mai spus Aurelia Filip.
„Spații verzi valorificate, locuri de joacă dotate corespunzător”
În comuna Pielești, toate spațiile verzi ce aparțin domeniului public vor fi valorificate. Se vor amenaja parcuri, iar copiii vor avea locuri de joacă dotate cu echipamente noi, moderne.
„Valorificarea zonelor verzi este absolute necesară. Este păcat să ai o bază și să nu o valorifici. Astfel, vom transforma satul Câmpeni într-un colț de rai, cu un parc nou și un luciu de apă în zona Roian. Vom crea o oază de relaxare în fiecare sat al comunei Pielești și în cartierul Magnolia, cu parcuri pline de viață și locuri de joacă sigure pentru copii. Vom revitalizabălțile Bălșița și Teslui, transformându-le în esplanade pitorești.Ne dorim ca fiecare pas să ne apropie de o comunitate în care fiecare zi să fie mai verde și mai plină de viață”, a completat candidatul PSD la Primăria Pielești.
Viziunea pentru sănătate, o realitate
Sunt multe de făcut, spune Aurelia Filip, și pe linie medicală. Oamenii au întrebat-o dacă ea chiar va reuși să facă un dispensar modern în localitate, să înființeze o farmacie la Câmpeni sau să modernizeze cabinetele medicale. Se poate, spune Aurelia Filip și, mai mult, sunt lucruri normale pentru vremurile noastre.
„Pieleștenii au auzit de planul meu pentru sănătate și mă întreabă dacă eu chiar o să pun în practică aceste proiecte. Mă întreabă cu neîncrederea omului care a fost mințit de mai multe ori, dar cu speranțe mari în priviri. O spun aici, le spun și când mă văd cu ei, că sănătatea nu este doar o prioritate, ci o necesitate! Că eu nu mă joc în această viață cu astfel de subiecte. Îmi doresc o comunitate sănătoasă, în care fiecare dintre noi să avem acces la servicii medicale de top, chiar aici, în inima comunei noastre. Avem nevoie de un dispensar medical ultramodern, pentru ca niciunul dintre noi să nu mai fie nevoit să parcurgă distanțe lungi în căutarea unui consult medical de calitate. De asemenea, vom avea farmacie în satul Câmpeni, pentru că trebuie să îi scăpăm pe bătrânii noștri de drumurile obositoare pentru a-și lua medicamentele necesare. Totodată, modernizarea cabinetelor medicale este un pas important pentru a asigura condiții de lucru excelente pentru medici și servicii de înaltă calitate pentru pacienți. Este vital Centrul de Permanență Medicală, pentru acces permanent la servicii medicale de urgență. Toate vor asigura, aproape de casă, acces la îngrijiri medicale esențiale”, a dat asigurări Aurelia Filip, candidatul PSD la Primăria Pielești.
Antreprenorii locali, încurajați să vorbească despre problemele pe care le au
Aurelia Filipva pune bazele unui mediu propice pentru investitori și vrea să organizeze întâlnirile periodice cu antreprenorii din comună. Să afle cu ce problem se confruntă și cum autoritatea publică locală îi poate ajuta.
„Ușa mea va fi deschisă pentru fiecare cetățean, iar problemele și preocupările fiecăruia vor fi ascultate și rezolvate. Potențial există, la Pielești, doar că trebuie valorificat. Tocmai de aceea pun mare preț, așa cum am spus, pe întâlnirile cu cetățenii, pe de o parte, și cu antreprenorii locali, pe de altă parte. Doar colaborând și având un obiectiv comun, vom conduce Pieleștiul spre progres. Și nu doar atât! Ne vom debloca, vom ieși din această stare de stagnare, vom crește, pentru ca ulterior să devenim exemplu pentru localitățile din județși, de ce nu, din regiune”, a precizat Aurelia Filip, candidat PSD la funcția de primar al Comunei Pielești.
Aurelia Filip, candidat PSD la Primăria Pielești:
„Am decis să candidez pentru Primăria Pielești din dorința de a ajuta locul, comuna în care m-am născut și am crescut. Este o promisiune pe care am făcut-o celei mai dragi persoane din viața mea, care, din păcate, nu mai este printre noi. Comuna noastră are un potențial enorm de dezvoltare și este una dintre cele mai bogate din județul Dolj. Cu toate acestea, în ultimii ani, s-a stagnat, iar locuitorii nu au beneficiat de investițiile și proiectele de care aveau nevoie. Sunt determinată să schimb acest lucru și să aduc un suflu nou în administrația locală. Este timpul pentru acțiune și pentru a face din Pielești un exemplu de urmat. Haideți să susținem împreună inițiativele care aduc progresul în comuna noastră! Vă invit să vă alăturați echipei mele și să ne sprijiniți în acest demers ambițios. Împreună vom face din Pielești o comună de care să fim mândri!”
Comandat de PSD Dolj, executat de PUBLICITATE PR OLTENIA, CUI mandatar financiar 21240002.