Primăria Vârvoru de Jos și Serviciul de Utilități Publice Vârvoru de Jos au fost amendate de comisarii Gărzii de Mediu Dolj, din cauza unor nereguli ce privesc stațiile de alimentare cu apă și epurare din comună.

Comisarii Gărzii de Mediu Dolj s-au deplasat, săptămâna trecută, în urma unei sesizări, în comuna Vârvoru de Jos, pentru a verifica aspecte ce vizau cinci stații de alimentare cu apă și epurare ce aparțin Serviciului de Utilități Publice Vârvoru de Jos, dar și o stație de alimentare/epurare ce aparține Unității Administrativ-Teritoriale Vârvoru de Jos.

Întrucât nu au existat acte de reglementare prevăzute de OUG 195/2005 privind protecția mediului, comisarii GNM-CJ Dolj au aplicat două sancțiuni în cuantum de 60.000 de lei fiecare, o amendă pentru UAT Vârvoru de Jos și alta pentru Serviciul de Utilități Publice Vârvoru de Jos, anunță reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj.

„Activitatea de inspecție și control s-a desfășurat împreună cu reprezentanții ai Administrației Bazinale Jiu, urmând ca aceștia, în baza analizelor, să constate dacă stațiile se încadrează în indicatorii stabiliți prin Avizul de Gospodărire al Apelor-NTPA 001. Trebuie menționat faptul că protecția mediului constituie o obligație atât a persoanelor fizice, cât și juridice, iar funcționarea fără a deține acte de reglementare din punct de vedere al mediului contravine prevederilor art.94 din OUG 195/2005 privind protecția mediului”, arată Garda de Mediu Dolj.