INTERVIU | Ștefan și pasiunea pentru sculptură: „De ar putea vorbi, creațiile mele ar spune cât de frumoasă este lumea, cum să ne bucurăm de ea și de viață, în adevăratul sens”

Ștefan Săndiță are 18 ani, locuiește în orașul Filiași din județul Dolj și este elev la Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filișanu”, în clasa a XII-a. Încă de mic, el a fost fascinat de arta sculpturii. Iubește lemnul, iar acum, pentru Ștefan, sculptura nu este doar o simplă activitate. Este o formă de exprimare, un mod de a-și descoperi propria identitate și de a se conecta cu cei din jur. Fiecare creație a lui are o semnificație profundă și este încărcată de emoții și gânduri. Despre iubirea sa pentru lemn, despre cum această pasiune a devenit o modalitate de a păstra și împărtăși poveștile care definesc locuri și oameni, dar și despre planurile sale pentru viitor, ne-a vorbit Ștefan, într-un interviu.

Reporter: Ștefan, de unde provine pasiunea pentru sculptură? Ai învățat de undeva, de la cineva?

Ștefan Săndiță: Sculptura este o parte dintre pasiunile mele. Este o parte mare, într-adevăr. Dintre toate materialele, lemnul are un impact puternic asupra fiecăruia dintre noi. Trebuie doar să observăm. A crea obiecte pentru bucuria celor din jurul meu, dar și pentru bucuria mea, aceata este pasiunea mea cea mare. Arta este modul prin care schimbăm părți din materie…în unelte spirituale, care să ne ajute să lucrăm cu noi înșine, spre împlinirea noastră, a fiecăruia. Revenind la sculptură, de când mă știu, eu lucrez cu diverse materiale, de la hârtie și carton, până la lemn, de la foarfecă și lipici, la adevărate unelte profesionale. Priceperea însă am câștigat-o fără un maestru sau îndrumător. Am primit multe sfaturi de la multe persoane și părea că lemnul singur se lasă modelat. Îmi aduc aminte cum un unchi de-al nostru ne-a făcut, mie și fraților mei, câte o sabie de lemn. Modul de lucru m-a inspirat foarte mult, iar după ce a șlefuit sabia mea, aceasta arăta ca una cumpărată. De atunci mi-am dat seama cât de ușor poate fi și că totul depinde de ce aleg eu să fac.

Rep.: Ce te inspiră și care sunt temele tale?

Ș.S.: Mă inspiră foarte mult natura, animalele în special, istoria și folclorul. Îmi place să observ în detaliu orice pană, frunză, petală. Tema mea preferată rămâne natura, cu tot realismul, dar ca orice artist rămân flexibil pentru orice posibilități. Contează mult ca fiecare creație a mea să îi bucure pe cei ce o privesc.

Rep.: Cum reușești să modelezi astfel de lucrări? Ce fel de materiale și unelte folosești?

Ș.S.: În primul rând, trebuie să observăm. Să privim și să știm ce vrem să obținem. Lemnul este un material viu. Este format din vase lipite. Nu putem înfige în el orice unealtă, ca în brânză, întrucât se va despica și se va strica. Materialul trebuie să fie cât mai drept, zonele noduroase fiind de două sau trei ori mai tari, iar în jurul lor, vasele lemnului se curbează. Uneltele trebuie să fie bine ascuțite, altfel se pot strica, iar calitatea produsului va fi foarte slabă. Uneltele sunt mecanice, respectiv: ciocan de lemn/fier, daltă, bardă, creion, instrumente de măsură, ferăstrău, dar desigur și electrice: rindea electrică, polizor/flex cu diferite discuri speciale, șoricel, drujbă, bormașină cu diferitele ei burghie și capete de șurubelnițe.

Rep.: Care este prima lucrare realizată de tine?

Ș.S.: Prima lucrare creată de mine a fost un castel. Un castel cu patru turnulețe și o bisericuță în mijloc. Mi-a luat patru zile să o realizez. Aceasta este prima mea sculptură, deoarece prima mea creație nu o mai țin minte. Era sigur ceva din hârtie sau carton, când eram foarte mic.

Rep.:  Dar cea mai complexă lucrare a ta?

Ș.S.: Cea mai complexă lucrare creată de mine, până acum, este macheta Catedralei din Suceava. Din păcate, nu știu exact cât timp mi-a luat să o fac. Au mai fost și pauze. Să zicem că au fost, în total, două săptămâni de muncă serioasă. În primele zile, lucram de la 10.00 dimineața până seara, pe la 18.00. Când mă încântă ceea ce fac, nici foame, nici sete nu îmi mai este. Macheta este în stil tradițional moldovenesc, cu multe detalii bizantine, gotice și chiar athonite. Este un complex minunat, un simbol al creștinătății care cuprinde atât smerenia de la țară, cât și cultura din marile orașe. Un model pentru fiecare dintre noi.

Rep.: Cât timp aloci, pe zi, pasiunii tale?

Ș.S.: Timpul nu mi-l hotărăsc mereu. Văd cât am timp, dacă mai am și alte sarcini de făcut, cum ar fi școala, însă dacă am o zi liberă pot lucra și opt ore cu doar o masă între ele. Mâinile sunt obișnuite, iar foamea, setea și oboseala nu mă afectează. Pasiunea e pasiune.

Rep.: Ștefan, ai și momente, zile, în care nu te apropii de masa de lucru? Contează starea ta?

Ș.S.: Desigur că sunt și perioade în care nu lucrez. Când e prea cald sau prea frig. Acum că vine examenul de bacalaureat, clar o să aloc timp acestui episod. Există săptămâni în care nu lucrez, dar uneltele nu dorm. În gospodărie mereu se mai găsește câte ceva de făcut sau de reparat. Cât despre starea mea, doar vremea mă influențează. La începutul primăverii, fac totul cu mare plăcere, dar vara, când începe canicula, este mai greu. Natura îmi dă mereu o stare de lucru, însă dacă am un proiect important nu mai contează nimic. Am lucrat și pe furtună dacă a trebuit să fac ceva.

Rep.: Când creezi, tu pui accent pe spontaneitate sau cercetezi înainte?

Ș.S.: Atunci când încep o creație, mă bazez foarte mult pe inspirație. Mai ales că vine repede și din belșug. Uneori trebuie să stau să schițez, ceea ce poate dura destul de mult, depinde de detalii. Dar și pe parcursul lucrării se pot schimba multe lucruri. Nu încep nicio lucrare fără să-mi fac o cruce. Nu știu cum lucrează alții, dar eu dacă mă apuc să fac ceva de capul meu sau în zile de sărbătoare, nu doar că nu îmi iese, dar mă și tai sau mă înțep cu uneltele. Pur și simplu se întâmplă.

Rep.: Cum vezi tu sculptura, arta, acum, luând în calcul noile tehnologii cum ar fi printare 3D sau instalații cu lumini efemere?

Ș.S.: Pe de-o parte recunosc și cinstesc munca tuturor. Unele persoane au adevărate daruri divine și fac lucruri minunate, însă arta se îndepărtează din ce în ce mai mult de scopul ei. În loc să devină benefică, începe să îi afunde mai mult pe oameni în idei efemere, materiale, de mândrie. Îi face să se închidă în ei înșiși, singuri cu stările lor interioare, hrănindu-i cu foame și adăpându-i cu sete.

Rep.: Ștefan, creațiile tale nu vorbesc. Ce mesaj ar transmite însă dacă ar putea să o facă?  

Ș.S.: Foarte frumoasă această întrebare. Mi-ași dori ca fiecare operă de artă să aibă câte un text care să îi ajute pe oameni să înțeleagă sensul ei. De ar putea vorbi, creațiile mele ar spune cât de frumoasă este lumea, cum să ne bucurăm de ea și de viață, în adevăratul sens. Ne-ar învăța virtuți și, mai ales, ne-ar învăța să ne oprim și să observăm. Să ne observăm pe noi în primul rând, pe cei din jurul nostru, iar cu blândețe, ascultare și iubire, să păzească fiecare clipă a vieților lor pentru a o trăi cât mai frumos, iar fiecare greșeală să fie un prilej de a avea o viață mult mai bună față de cea în care nu s-ar fi întâmplat nimic.

Rep.: Ție ce îți oferă arta?

Ș.S.: Arta îmi oferă o satisfacție sufletească greu de exprimat. Toate trăirile mele și toate împlinirile pe care le am sunt comori păstrate de-o parte pentru că știu că aici, în această viață, toate sunt doar firimituri de frumusețe și bucurie și aștept să ajung acolo unde mă voi îmbăta de toată lipsa oricăror griji, acolo unde sunt așteptat să fiu, acolo de unde vine toată inspirația mea. Poate nu vor mai fi unelte sau materie, exponate sau muzee, dar va fi ceva mai bun.

Rep.: Care sunt artiștii pe care îi apreciezi?

Ș.S.: Din păcate, nu cunosc mulți artiști, mai ales când vine vorba de artă plastică. Însă îi apreciez pe toți cei ce își dedică timpul și sacrifică multe lucruri pentru artă. Își sacrifică poate chiar și integritatea în societate. Îi apreciez mult pe toți, însă recunosc că putem avea idei diferite și păreri diferite despre anumite subiecte sau teme.

Rep.: Ce alte pasiuni mai ai?

Ș.S.: Îmi place muzica, iubesc studiul muzicii. Cânt la pian de patru ani, vocal de când mă știu, la biserică, am făcut și canto popular, timp de doi ani și particip la școală la diferite activități. Despre muzică ar fi mult de vorbit, poate cu altă ocazie. Pe lângă acestea, îmi place să explorez natura prin plimbări cu bicicleta, îmi place foarte mult astronomia, știința în general. Scriu și poezii și îmi place să fiu gospodar.

Rep.: Care sunt proiectele pentru viitor?

Ș.S.: Vreau să urmez Teologia și apoi să devin preot. Desigur, mă voi muta la casa mea, cu familia mea și, în cele din urmă, proiectul meu cel mai important este să mor lăsându-mi amprenta pe Pământ și în Cer.