Nicio o pensie nu va scădea de la 1 septembrie, dă asigurări directoarea Casei de Pensii Dolj, Daniela Licu.

Chiar dacă din decizia de recalculare transmisă a rezultat o valoare mai mică decât pensia primită în luna august, pensionarii vor primi în continuare pensia mai mare, respectiv cea de care au beneficiat anterior recalculării.

Acest lucru este valabil și în cazul persoanelor care primesc indemnizația minimă socială. În prezent, angajații Casei de Pensii Dolj redactează scrisori prin care beneficiarii să fie informați cu privire la acest aspect.

„Începând cu data de 1 septembrie 2024 intră în vigoare Legea 360 care a fost extrem de mult mediatizată, dar pe care încă este nevoie să o explicăm. Concret, toate pensiile aflate în plată, la 31 august, nu scad după intrarea în vigoare a noii legi. Cei care beneficiază, în prezent, de indemnizația minimă socială, în cuantum de 1.281 de lei, dar au primit decizii de recalculare pe Legea 360, în care au observat un cuantum mai mic al indemnizației, nu trebuie să își facă nicio grijă. Vor primi cu toții, în continuare, 1.281 de lei. În acest sens, acum, suntem în plin proces de redactare pentru aproximativ 40.000 de scrisori care vor fi transmise prin intermediul Companiei Poșta Română și, prin aceste scrisori, cei care beneficiază de această indemnizație vor fi informați că rămân în plată cu aceasta. Totodată, această indemnizașie este actualizată anual prin lege. Cu siguranță, începând cu 1 ianuarie 2025, când vor fi indexate și celelalte pensii, aceasta va fi indexată”, a explicat Daniela Licu, directorul Casei Județene de Pensii Dolj.

În județul Dolj, aproximativ 40.000 de persoane, din totalul de 142.000 de pensionari, primesc indemnizație minimă socială.

Nici cei care au un cuantum mai mic, conform noii decizii, nu trebuie să își facă griji. Rămân în plată cu suma cea mare.

„În altă ordine de idei, îi asigur pe toți cei care au primit decizii de recalculare pe noua lege și au un cuantum mai mic decât cel aflat în plată, că rămân în plată cu cuantumul cel mare. Acest lucru este specificat și în decizie, dar se poate întâmpla să nu fie foarte atenți și să nu vadă toate aceste lucruri. În privința punctelor de stabilitate, acestea se acordă pentru vechimea realizată peste 25 de ani efectiv ani de muncă, nu vorbim de cumul pensie cu salariu, de exemplu”, a conchis Licu.