Reprezentanții IPJ Dolj au prezentat, astăzi, un bilanț al acțiunilor derulate în județ, în perioada estivală a acestui an.
Astfel, potrivit polițiștilot doljeni, în perioada sezonului estival, au fost sesizate 3.053 de infracțiuni, 718 fiind constate din oficiu.
Au fost înregistrate 1.298 de infracţiuni contra persoanei, 896 de infracţiuni contra patrimoniului, 411 infracţiuni rutiere, 21 pe linie economico-financiară, 8 infracțiuni la regimul armelor, munițiilor și materialelor explozive, iar 421 au fost infracţiuni de altă natură.
„Ca urmare a infracționalității sesizate, precum și în urma cercetărilor și probatoriilor administrate în dosarele penale întocmite, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 638 de suspecți, fiind luate 159 de măsuri preventive. Pentru încălcarea normelor contravenționale, polițiștii doljeni au aplicat 20.410 sancțiuni, în valoare de 7.785.041 de lei. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 760.576 de lei”, a menționat comisarul șef al IPJ Dolj, Laurențiu Dumitrescu.
Tot în această perioadă, poliţiştii structurilor de investigaţii criminale au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă, în special în zona barurilor, cluburilor sau locurilor de cazare, iar împreună cu structurile de ordine publică, pe linia furturilor de şi din auto sau furturilor din locuinţe.
De asemenea, un accent important a fost pus şi pe localizarea şi prinderea persoanelor urmărite la nivel național sau internațional, dar şi pentru găsirea persoanelor dispărute sau plecate voluntar.
Astfel, au fost puse în executare 58 de mandate de executare a pedepsei închisorii, 5 mandate de arestare preventivă, dar și 17 mandate europene de arestare, fiind clarificată şi situaţia a 158 de persoane dispărute sau plecate voluntar (76 de adulţi şi 82 de minori).
„Reaminim pe această cale activitatea de cooperare judiciară internaţională cu instiuţiile de aplicare a legii din Belgia, de la sfârşitul lunii iunie, când a fost identificat, prins şi reţinut un bărbat de 38 de ani, din municipiul Craiova. Acesta figura pe lista Most Wanted a Poliției Române, pe numele său fiind emis mandat european de arestare în vederea executării pedepsei de 14 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, cu armă letală de foc, asupra unui cetățean român pe teritoriul statului italian. Bărbatul a fost extrădat în România, escortat și încarcerat în Penitenciarul Rahova”, a precizat Dumitrescu.
Pe linie rutieră, au fost desfășurate, începând cu luna iunie, peste 560 de acțiuni punctuale ce au vizat creșterea vizibilității elementului polițienesc, fluidizarea traficului rutier și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Zilnic s-a acționat în baza planului Blocada, iar, în urma activităților de control al traficului rutier au fost reținute 1.822 de permise de conducere, retrase 704 certificate de înmatriculare și constatate 411 infracțiuni rutiere.
În săptămâna 5-11 august, la nivelul polițiilor rutiere europene, a fost desfășurată acțiunea ROADPOL – Speed, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă. Și polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au fost implicați în această acțiune, fiind aplicate 827 de sancțiuni contravenționale, 422 dintre acestea pentru depăşirea limitei legale de viteză. De asemenea, poliţiştii au reținut 145 de permise de conducere (102 pentru nerespectarea regimului legal de viteză) și au retras 26 de certificate de înmatriculare. Totodată, în cadrul acestei acţiuni au fost constatate şi 10 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Urmare a acțiunilor preventive, dar și reactive desfășurate de polițiști, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu 33% față de aceeași perioadă a anului 2023, principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave fiind reprezentate de indisciplina pietonilor, viteza neadaptată la condițiile de drum şi neacordarea priorității de trecere vehiculelor. În urma celor 20 de accidente rutiere grave înregistrate, au decedat 13 persoane (-41%), 10 persoane au fost rănite grav (-28%), iar 8 persoane au fost rănite ușor ( -50 %).
Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au fost orientate pe două paliere: prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domenii cum ar fi: alimentaţie publică şi cazarea turiştilor, industrie alimentară, produse accizabile sau transport intern de persoane; prevenirea şi combaterea ilegalităţilor privind protecţia mediului înconjurător, activităţi vamale, respectării disciplinei în construcţii sau drepturilor de proprietate intelectuală.
Cu această ocazie, au fost desfăşurate 28 de acţiuni operative în urma cărora au fost indisponiblizate 2.962 de bunuri, în valoare de 495.270 de lei. De asemenea, în cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea unităţilor de parchet competente, au fost puse în executare 34 de mandate de percheziţie domiciliară, în dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă, fiind confiscate peste 438.000 de ţigarete, în valoare de aproximativ 440.000 de lei.
Tot în ceea ce priveşte contrabanda cu ţigarete, de această dată în urma colaborării cu polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, din luna august, au fost indisponibilizate 1.178.600 de țigarete.
În fapt, doi cetățeni străini au fost depistaţi în timp ce transportau cu un TIR cantitatea de 58.930 de pachete de ţigarete, deşi cunoşteau provenienţa ilicită a acestora.
În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, iar ulterior arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
„Pe această cale, vrem să mulţumim partenerilor instituționali și societății civile pentru sprijinul și implicarea de care au dat dovadă şi asigurăm cetăţenii judeţului Dolj că vom continua să ne desfăşurăm activitatea cu aceeaşi implicare şi devotament”, a conchis comisarul șef al IPJ Dolj.